Soros propune din nou Germaniei să părăsească zona euro

Economica.net
10 04. 2013
george_soros_63648600

‘Ori eurobonduri, ori ieşirea din zona euro – şi una şi alta va fi mult mai mult în beneficiul atât al UE, cât şi al Germaniei decât menţinerea cursului de până acum’, a opinat investitorul american, potrivit căruia, ‘numai o Germanie activă’ poate depăşi criza, conform staţiei de radio BFM.

Problema constă, potrivit acestuia, în faptul că Berlinul depune minimum de eforturi pentru a salva moneda euro – exact cât este nevoie la un moment, dar nu mai mult – ceea ce este o greşeală, în opinia sa.

Criza, cel mai probabil, se va acutiza încă înainte de alegerile parlamentare din Germania – 22 septembrie – a avertizat Soros, menţionând că recesiunea ameninţă şi Germania.

Celebrul miliardar şi filantrop s-a declarat convins că euro ar putea fi salvat şi fără de Germania în cazul retragerii acesteia din zona euro. În euroobligaţiuni, Soros vede oportunităţi suplimentare pentru a evita falimentul într-o serie de probleme ale zonei euro şi crearea de stimuli pentru creşterea economiilor naţionale.