Soros s-ar putea retrage din Europa. Fundaţia OSF, înfiinţată de miliardar, se pregăteşte să înceteze sau să pună punct unei mari părţi din munca sa în Uniunea Europeană

Reţeaua de fundaţii pentru o "societate deschisă" (Open Society Foundations, OSF), organizaţia caritabilă înfiinţată de miliardarul George Soros, intenţionează să se retragă sau să pună punct unei mari părţi din munca sa în Uniunea Europeană, pe măsură ce îşi redirecţionează atenţia spre alte părţi ale lumii, potrivit unui email intern consultat de Reuters.
AGERPRES - mar, 15 aug. 2023, 12:51
Soros s-ar putea retrage din Europa. Fundaţia OSF, înfiinţată de miliardar, se pregăteşte să înceteze sau să pună punct unei mari părţi din munca sa în Uniunea Europeană

În luna iunie, Open Society Foundations, ce susţine financiar diverse cauze în întreaga lume, de la reforme economice şi judiciare la drepturile minorităţilor şi refugiaţilor şi libertatea de exprimare, a anunţat că George Soros se pregăteşte să predea ştafeta unuia dintre fiii săi, Alexander, în vârstă de 37 de ani, iar în luna iulie a dezvăluit planuri care vizează concedierea a 40% din efectivele globale în cadrul unei modificări strategice, scrie Agerpres.

„Noua direcţie strategică prevede retragerea sau terminarea unei mari părţi din munca noastră actuală din Uniunea Europeană, modificând accentul şi alocarea resurselor spre alte părţi ale lumii”, se precizează într-un email trimis angajaţilor OSF şi consultat de Reuters. „Această modificare nu reflectă muncă noastră trecută şi multele contribuţii ale personalului de-a lungul anilor, ci mai degrabă o decizie orientată spre viitor şi bazată pe oportunităţile viitoare pentru a avea un impact semnificativ”, se mai precizează în email.

În acest email intern nu sunt oferite detalii cu privire la modul în care Fundaţia îşi va schimba finanţarea dar un purtător de cuvânt a precizat că grupul va continua să sprijine organizaţiile dedicate societăţii civile din Europa şi de asemenea va menţine sprijinul pentru comunităţile de romi din Europa.

„Fundaţiile pentru o societate deschisă îşi schimbă modul în care lucrează, însă familia mea şi OSF au sprijinit mult timp, şi rămân constante în sprijinul pentru proiectul european”, susţine preşedintele OSF, Alex Soros într-un comunicat remis Reuters.

Organizaţia, care direcţionează anual aproximativ 1,5 miliarde de dolari la nivel global, va continua să finanţeze programe în Europa, inclusiv în Ucraina, Republica Moldova, Kârgâstan şi Balcanii de Vest prin fundaţiile naţionale, a precizat un purtător de cuvânt de la OSF. „Munca noastră în Europa a evoluat întotdeauna şi aceste noi modificări nu sunt o excepţie la acest trend pe termen lung”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a solicitat într-o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 36 de instituții subordonate Guvernului ca până la 22 august să prezinte propuneri de reorganizare,......
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, cheltuieli deductibile limitate, noi amenzi penale. Dispare și plafonul pentru plăți cu cardul
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, aztăzi, mai multe schimbări importante pentru toate firmele din România. ...
Trebuie să utilizăm experiența Ucrainei și a partenerilor pentru a evita orice înșelăciune din partea Rusiei – Zelenski, președinte Ucraina
Trebuie să utilizăm experiența Ucrainei și a partenerilor pentru a evita orice înșelăciune din partea Rusiei – ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaților săi occidentali să exercite presiuni asupra Moscovei și ...
Sistemul de apărare american, Golden Home,are patru straturi, dintre care unul e bazat pe sateliți
Sistemul de apărare american, Golden Home,are patru straturi, dintre care unul e bazat pe sateliți
Sistemul emblematic de apărare antirachetă al administrației președintelui american Donald Trump cunoscut ca Golden Dome ...