Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele 5 luni cu 5,3%. Înnoptările au scăzut cu 0,2%

Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele cinci luni cu 5,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar înnoptările au înregistrat o scădere de 0,2%, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, sosirile au însumat 2,55 milioane, iar înnoptările 5,05 milioane.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 08:17
Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele 5 luni cu 5,3%. Înnoptările au scăzut cu 0,2%

Sosirile turiştilor români au reprezentat 77,4% din numărul total, restul revenind turiştilor străini, ponderi apropiate de cele din perioada similară a anului precedent.

Turiştii din Europa au avut o pondere de 82,1% în totalul turiştilor străini, iar din aceştia 84,5% au fost din ţări UE, se arată într-un comunicat al INS.

Topul ţărilor străine este condus de Germania cu 75.971 turişti, Italia – 66.638, Franţa – 41.771 şi Regatul Unit – 32.754.

Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv Tulcea, au atras 451.512 turişti străini, staţiunile din zona montană – 40.841, staţiunile balneare – 8.876, staţiuni din zona litorală, exclusiv oraşul Constanţa – 4.941 şi zona Delta Dunării, inclusiv oraşul Tulcea – 7.162.

Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 75% din total, în creştere cu 2,5%.

Durata medie a şederii a fost de 2 zile atât la turiştii români, cât şi la cei străini.

Indicele de utilizare a locurilor de cazare s-a plasat la 18,3% pe total structuri de cazare, în scădere cu 1,4 puncte procentuale. La hoteluri săau înregistrat indici de utilizare a locurilor de cazare de 22,5%.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada în perioada analizată 2,63 milioane, în scădere cu 0,9%. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,3%). Din statele UE s-au înregistrat 63,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini. Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (33,1%), Bulgaria (24,0%), Germania (9,3%), Italia (7,4%), Polonia (4,7%) şi Austria (4,5%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 4,294 milioane, în creştere cu 2,6%. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate, reprezentând 76,3% din numărul total de plecări.

În mai, sosirile în structurile de primire turistică au avansat cu 1%, iar înnoptările au consemnat o scădere de 6,7% faţă de aceaşi lună din 2012. Comparativ cu luna mai a anului trecut, la punctele de frontieră s-a înregistrat o scădere la sosirile vizitatorilor străini cu 1,8% şi o creştere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 6,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Renault a prezentat noul SUV Boreal, destinat piețelor din Tucia și America Latină
Renault a prezentat noul SUV Boreal, destinat piețelor din Tucia și America Latină
Renault a prezentat miercuri un nou SUV, un simbol al ambiţiilor mari pe care le are grupul francez pentru pieţele din afara Europei, în special în America Latină şi Turcia, informează AFP,......
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acet moment, la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acet moment, la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti
O suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, a fost raportată miercuri de către reprezentanţii Institutului ...
Wizz Air reia mai devreme decât planificase zborurile spre Israel. Primele curse sunt programate pe 8 august
Wizz Air reia mai devreme decât planificase zborurile spre Israel. Primele curse sunt programate pe 8 august
Wizz Air reia mai devreme decât planificase zborurile spre Israel. Prima cursă e programată pe 8 august
CFR Călători suplimentează numărul de vagoane pentru toate Trenurile Soarelui. Compania introduce pe traseu două trenuri în plus în perioada Festivalului Beach Please
CFR Călători suplimentează numărul de vagoane pentru toate Trenurile Soarelui. Compania introduce pe traseu două trenuri ...
Compania feroviară CFR Călători anunță că se adaptează numărului în creștere de turiști care profită de vacanță ...