Turism – Sosirile în unităţile de cazare au crescut cu 54,2% în luna aprilie

Sosirile în structurile de primire turistică au crescut cu 54,2% în aprilie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce înnoptările au fost mai multe cu 58,7%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - joi, 02 iun. 2022, 10:37
Turism - Sosirile în unităţile de cazare au crescut cu 54,2% în luna aprilie

În luna aprilie 2022, comparativ cu luna aprilie 2021, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 188,7%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 136,9%, scrie Agerpres.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2022 au însumat 692.200 persoane iar din numărul total de sosiri cele ale turiştilor români au reprezentat 85%, iar sosirile turiştilor străini 15%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2022 au însumat 1,352 milioane, în creştere cu 58,7% faţă de cele din luna aprilie 2021. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 17,2%.

Durata medie a şederii în luna aprilie 2022 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna aprilie 2022 a fost de 23% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 7,1 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2021.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna aprilie 2022 au însumat 955.000 persoane, în creştere cu 188,7% faţă de luna aprilie 2021.

Plecările vizitatorilor români în străinatate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna aprilie 2022 au însumat 1,457 milioane persoane, în creştere cu 136,9% comparativ cu luna aprilie 2021.

În primele patru luni ale anului, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 2,488 milioane persoane, în creştere cu 33,8% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,5%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,5%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie – aprilie au însumat 4,761 milioane, în creştere cu 37,6% faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, în perioada menţionată, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 15,9%.

Durata medie a şederii, în primele patru luni, a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2022 a fost de 21,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 4,5 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe judeţe, în perioada menţionată, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (365.700 persoane), Braşov (325.800 persoane) şi Prahova (134.100 persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (720.800), Braşov (625.000), şi Prahova (269.600).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în primele patru luni au provenit din: Germania (34.700 persoane), Israel (29.100 persoane) şi Italia (28.600 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2022 de 3,271 milioane persoane, în creştere cu 156,5% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021.

Plecările vizitatorilor români în străinatate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 4,480 milioane persoane, în creştere cu 81,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Sosirile în apartamente şi camere de închiriat înregistrate în luna aprilie 2022 au însumat 53.600 persoane, în creştere cu 86,1% faţă de cele din luna aprilie 2021.

Din numărul total de sosiri, în luna aprilie 2022, sosirile turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 91,4%, în timp ce sosirile turiştilor străini, doar 8,6%.

Înnoptările înregistrate în apartamente şi camere de închiriat în luna aprilie 2022 au însumat 101.200, în creştere cu 88,1% faţă de cele din luna aprilie 2021.

Din numărul total de înnoptări, în luna aprilie 2022, înnoptările turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 89,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 10,7%.

Sosirile în apartamente şi camere de închiriat înregistrate în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2022, au însumat 198.000 persoane, în creştere cu 56,9% faţă de cele din acelaşi interval al anului trecut.

Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2022, sosirile turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 93,2%, iar sosirile turiştilor străini 6,8%.

Pe judeţe, în primele patru luni, numărul de sosiri ale turiştilor în apartamente şi camere de închiriat a înregistrat valori mai mari în: Braşov (46.700 persoane), Municipiul Bucureşti (38.900 persoane) şi Cluj (17.100 persoane).

Înnoptările înregistrate în apartamente şi camere de închiriat, în perioada menţionată, au însumat 369.700, în creştere cu 54,3% faţă de cele din perioada similară a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, în perioada menţionată, înnoptările turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 91%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 9%.

Pe judeţe, înnoptările turiştilor în apartamente şi camere de închiriat, în perioada menţionată, au înregistrat valori mai mari în: Braşov (86.400), Municipiul Bucureşti (75.300) şi Cluj (31.300)

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...