Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică, creşteri cu 10,8%, respectiv cu 5,4%, în septembrie 2014

Economica.net
03 11. 2014
bucovina2_59488500

Comparativ cu luna septembrie 2013, în septembrie 2014 la punctele de frontieră s-a înregistrat o creştere atât la sosirile vizitatorilor străini, cu 7,7%, cât şi la plecările în străinătate ale vizitatorilor români, cu 14,5%, scrie Agerpres.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2014 au însumat 825.700, în creştere cu 10,8% faţă de cele din luna septembrie 2013. Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în luna septembrie a acestui an, 74,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,6%, ponderi apropiate de cele din septembrie 2013.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,7% din total turişti străini), iar din aceştia 87,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Sosirile în hoteluri deţin în luna septembrie 2014 o pondere de 76,9% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna septembrie 2013, sosirile în hoteluri în luna septembrie 2014 sunt în creştere cu 11,0%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2014 au însumat peste 2 milioane, în creştere cu 5,4% faţă de cele din luna septembrie 2013. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie a acestui an 79,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,3%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,8% din total turişti străini), iar din aceştia 86,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna septembrie 2014 a fost de 2,6 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie 2014 a fost de 29,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,4% faţă de luna septembrie 2013. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în luna septembrie 2014, s-au înregistrat la hoteluri (36,7%), vile turistice (19%), hosteluri (18,9%) şi la pensiuni turistice (16,6%).