Sosirile turiştilor în structuri de primire turistică au crescut în primele două luni cu 6,7%, iar înnoptările cu 6,4%
Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada menţionată 79,4%, iar ale turiştilor străini 20,6%, ponderi similare cu cele din primele două luni din 2017.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,6% din total turişti străini), iar din aceştia 82,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 78,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au fost de 21,3%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 79,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile la turiştii români şi două zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 22,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,4 puncte procentuale. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (28,5%), vile turistice (18,5%), pensiuni turistice (17,7%), hosteluri (16,8%) şi cabane turistice (15,3%).
Pe judeţe, în primele două luni din 2018, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Capitală (265.200), Braşov (210.600), Prahova (88.500) şi Cluj (71.800), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Braşov (447.600), Bucureşti (432.500), Prahova (187.600) şi Mureş (133.500).
Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Israel (33.100), Italia (32.100), Germania (30.700), Franţa (18.900) şi Regatul Unit (17.500).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie-februarie 2018 de 1,548 milioane, în creştere cu 15,6% faţă de primele două luni din 2017. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (90,9%).
Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 52,4% au provenit din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (27,7%), Ungaria (22,2%), Italia (10,8%), Germania (7,0%), Franţa (5,1%) şi Polonia (4,8%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada menţionată de peste 2,937 milioane, în creştere cu 7,9% comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,3% din numărul total de plecări.
În februarie 2018, comparativ cu aceeaşi lună din 2017, sosirile în structurile de primire turistică au crescut cu 3,9%, iar înnoptările s-au majorat cu 3,3%, la peste 1,343 milioane.
Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat 79,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 20,5%, ponderi similare cu cele din luna februarie 2017. Cea mai mare pondere în cazul turiştilor străini au deţinut-o cei din Europa (75,5% din total turişti străini), iar din aceştia 84,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte înnoptările, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în februarie 79,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,7%. Ponderea cea mai mare în cazul turiştilor străini au deţinut-o cei din Europa (74,5% din total turişti străini), iar din aceştia 83,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în luna februarie 2018 a fost de 1,9 zile, atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna februarie 2018 a fost de 23,9% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,9 puncte procentuale faţă de luna februarie 2017. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna februarie 2018 s-au înregistrat la hoteluri (30,3%), vile turistice (18,4%), pensiuni turistice şi hosteluri (fiecare cu câte 18,0%), bungalouri (16,0%) şi cabane turistice (15,5%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna februarie 2018 de 740.800, în creştere cu 9% faţă de februarie 2017. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (90,8%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 53,9% au provenit din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (26%), Ungaria (22,3%), Italia (10,8%), Germania (7,3%), Franţa (5,2%) şi Regatul Unit (5 %).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în februarie de peste 1,226 milioane, în creştere cu 0,9% comparativ cu aceeaşi lună din 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 65,9% din numărul total de plecări.