Soţia lui Tănăsescu, cumnatul lui Geoană, Vladimir Cohn şi Jean Valvis, printre românii cu conturi secrete în Elveţia
Daniela Florentina Ganea, soția lui Mihai Tănăsescu, fost ministru al finanțelor publice și fost reprezentant al României la FMI, apare în documentele bancare de la HSBC, relatează jurnaliştii de la RISE Project. Soția demnitarului a avut un cont secret la această bancă între anii 1995 și 2004, cu numele de cod SPHYNX.
Potrivit regulamentelor BNR, până în anul 2005, cetățenii români cu reședința în România nu aveau voie să deschidă conturi în afara țării, precizează RISE Project, notând însă că în perioada când a fost creat contul din Elveția, soția politicianului era asociată cu firma Kato Aromatic, o companie egipteană prin care s-a recuperat o parte din datoria Egiptului față de România. Guvernul României a încheiat două acorduri cu firma egipteană, în 1994 și în 1996, în urma cărora s-au recuperat mai mult de jumătate din datoriile scadente în perioada 1991-1996. În această perioadă, Mihai Tănăsescu a fost șeful mai multor direcții din Ministerul Finanțelor, aminteşte RISE Project.
Ionuț Costea, cumnatul fostului lider PSD Mircea Geoană, a deținut în Elveția contul „Jeannot”, în perioada 1994 – 2000. Nu există date despre rulajul acestui cont.
Contactat de RISE Project, Costea susţine că nu îşi aminteşte de acest cont.
Fost acționar al clubului Dinamo, Vladimir Cohn a fost client al băncii din Geneva începând cu anul 2004, continuă sursa citată. Între 2006 și 2007, soldul contului său a fost de aproape 3,6 milioane de dolari.
Vladimir Cohn a fost implicat în mai multe afaceri în România și Elveția. De altfel, contul său de la filiala HSBC este asociat cu firma Kameran Financial AG Elveția, implicată în România în afacerea de ambalaje de carton Ecopack din Ghimbav. De-a lungul anilor, Vladimir Cohn a fost asociat cu Remus Truică, George Copos, Niculae Badea sau Cristi Borcea.
Contactat de RISE Project, Vladimir Cohn a admis existența contului elvețian: “Da, sigur, dar nu vreau să discut cu dumneavoastră situația mea materială”.
În iunie 2006, magnatul imobiliar Sorin Crețeanu și-a creat la HSBC Geneva un profil bancar aferent contului său. Documentele #SwissLeaks arată un sold de 962.185 dolari în 2007. La cont mai este atașat și numele soției milionarului, potrivit RISE Project.
Sorin Creţeanu este beneficiarul afacerii „Poşta”, care a dus la condamnarea a doi miniştri din guvernul Tăriceanu, respectiv Tudor Chiuariu (Justiţie) şi Zsolt Nagy (Comunicaţii). Principala câștigătoare din afacerea penală cu Poșta, firma Comnord, controlată de Crețeanu, construise anterior și sediul reprezenței Citroen din București, patronată de Călin Popescu Tăriceanu, notează RISE Project.
Numele lui Jean Valvis este asociat în arhiva HSBC cu două conturi secrete. Unul dintre ele aparţine unei companii din Insulele Virgine Britanice, jurisdicţie aflată pe lista paradisurilor fiscale. La nivelul anului 2007, pe această firmă exista un depozit de peste 9,15 milioane de dolari, potrivit sursei citate.
Omul de afaceri Jean Valvis este cunoscut în România pentru afacerile din lumea fotbalului, ca acţionar al clubului Rapid Bucureşti, fiind totodată un jucător important pe piaţa apelor minerale (grupul Dorna, vândut în 2002 către Coca Cola) şi lactatelor (LaDorna, cumpărată în 2008 de Lactalis – Franţa). Valvis a deţinut timp de mai mulţi ani 20% din acţiunile echipei de fotbal Rapid, controlată de George Copos, condamnat în dosarul Transferurilor. În prezent, Valvis deţine Aqua Carpatica şi Domeniile Sîmbureşti, notează RISE Project.
Gabriel Hanganu avea peste 630.000 de dolari într-un cont secret la Geneva în anul 2006, potrivit sursei citate. Medic de profesie, Hanganu a fost învinut pentru dare de mită în dosarul penal în care mai sunt acuzați afaceriștii Dan Adamescu și Iosif Armaș. În primă instanță, Gabriel Hanganu a fost condamnat la trei ani cu executare.
Ca medic, Hanganu a profesat la spitalul Fundeni, însă, după 1989, și-a părăsit profesia și a activat în industria farmaceutică. El a fost și primul contact cu România al producătorul de medicamente Pfizer, care l-a numit apoi director regional. Numele lui Hanganu este legat şi de dosarul de corupţie care a condus la condamnarea judecătorului Mircea Moldovan la 22 de ani de închisoare cu executare.