South Stream: Rusia vrea să negocieze construcţia altui gazoduct

Rusia este 'pregătită să negocieze' cu anumite ţări care participă la proiectul gazoductului ruso-italian South Stream, abandonat luni de Moscova, pentru a le include eventual în traseul unui alt gazoduct, a anunţat miercuri seară ambasadorul Federaţiei Ruse la UE, Vladimir Cijov, potrivit AFP.
Economica.net - joi, 04 dec. 2014, 05:48
South Stream: Rusia vrea să negocieze construcţia altui gazoduct

‘Sunt sigur că partea rusă este pregătită să discute cu aceste ţări despre ce trebuie să facem şi cum să ieşim din această situaţie’, a declarat oficialul rus, potrivit agenţiei ruse RIA Novosti, excluzând însă orice discuţie cu Bulgaria, ‘un partener în care nu poţi avea încredere’.

Serbia, Ungaria şi Austria sunt citate de diplomat ca fiind ţări cu care Rusia este dispusă să negocieze, la două zile după ce Moscova a anunţat abandonarea proiectului South Stream, justificată prin refuzul Bulgariei de a autoriza trecerea gazoductului peste teritoriul său, scrie Agerpres.

În aceeaşi zi, Rusia şi Turcia au semnat un acord pentru construcţia unui gazoduct care să lege cele două ţări prin Marea Neagră.

‘Plecând de la turc, gazoductul poate fi extins în toate direcţiile’, a explicat Vladimir Cijov.

‘În final, gazoductul care va pleca (din Turcia) nu va fi mai rău decât South Stream, care ar fi plecat din Bulgaria, pentru a ajunge la ţările care până în prezent şi-au manifestat interesul constant de a primi gaze prin South Stream’, a dat asigurări diplomatul rus.

South Stream, ale cărui lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege pe un traseu de 3.600 kilometri Rusia de Bulgaria, pentru a se îndrepta apoi spre Europa de Vest, prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Gazoductul era prevăzut să aibă o capacitate de 63 de miliarde metri cubi pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...