Şova: Autostrada Iaşi-Târgu Mureş nu are niciun motiv să fie pusă sub semnul întrebării
‘Autostrada Iaşi – Târgu Mureş nu are niciun motiv să fie pusă sub semnul întrebării. Se află în Master Plan, are termen exerciţiul financiar până în 2020, deci, din perspectivă strategică, indiferent cine ar fi ministru al Transporturilor, cu atât mai puţin un băcăuan, nu ar pune şi nu va pune sub semnul întrebării desfăşurarea tuturor proceselor în maximum de ritm pe care poate să îl imprime un ministru astfel ca acest proiect să îşi atingă obiectivele. Apropo de memorandumul cu Braşov – Bacău, acesta creează doar premise pentru ca, poate din 2020, în viitor, pe următorul exerciţiu financiar să economisim timp din perspectiva elaborării studiilor de fezabilitate. Nu au înţeles nici cei care susţin proiectul Bacău – Braşov – Iaşi că ar fi vorba de o schimbare de prioritizare. Apreciez că această măsură preventivă, ca să spun aşa, şi atacarea acestui subiect înainte de termenele care sunt puse în Master Plan nu pot dăuna proiectului Iaşi – Târgu Mureş’, a spus Şova la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, reunite, răspunzând unei întrebări venite din partea unui parlamentar.
În altă ordine de idei, Lucian Şova a precizat că Centura Sucevei are un stadiu fizic de execuţie de 87,5% şi a promis că va încerca să devanseze termenul de inaugurare.
‘La Centura Sucevei, conform informaţiilor pe care le am de la cei de la companie (CNAIR – n. r.), este contractată execuţia de lucrări, iar stadiul fizic este de 87,5%. Nu este inaugurată, probabil că ar trebui să-mi asum un termen. Termenul pe care îl văd scris aici mi se pare prea îndelungat. Cred că voi reuşi să mai devansez termenul pe care CNAIR îmi propune să vi-l spun astăzi şi pe care eu nu vi-l spun’, le-a spus Lucian Şova parlamentarilor prezenţi.