Şova: Constructorul celor 6,5 km restanţi ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a cerut în instanţă 90 de milioane

Economica.net
09 05. 2014
autostrada_8902234567_76232000_93684000_75961300_92617900

‘Trebuie să ştiţi că, din trecut, acolo am moştenit şi un proces de instanţă, în care constructorul cere CNADR vreo 90 de milioane de euro. Ne apărăm, o să ne luptăm cu ei, o să vedem care va fi situaţia. Acolo sunt revendicări financiare ale dânşilor care vin din anii 2007-2010, pentru lucrări suplimentare solicitate de autorităţi locale, în general ale statului român, care au produs o mulţime de costuri care dânşii spun că nu au fost acoperite. Noi nu avem aceeaşi opinie cu ei, de asta ne şi judecăm. Ce va stabili instanţa, aceea vom face’, a spus ministrul Transporturilor.

Întrebat dacă anul acesta se va termina măcar un kilometru din cei 6,5 rămaşi din autostrada Bucureşti – Ploieşti, ministrul Dan Şova a răspuns: ‘Mi-e greu să vă răspund. Ştiu că, CNADR a declanşat încă de acum trei luni, rediscutarea şi renegocierea contractului cu ei. Ei şi-au asumat construcţia celor 6,5 kilometri şi cred că, fiind vorba de câmpie, cred că o mare parte din ei vor fi gata. Cât exact, o să vedem. (…) Cei 6,5 kilometri vor fi făcuţi şi vom vedea dacă din preţul negociat va mai rămâne ceva care să nu fie realizat, eu sper că nu.’

Ministrul Dan Şova a anunţat că urmează o nouă licitaţie pentru realizarea mai multor ieşiri şi reamenajarea benzilor de siguranţă, la autostrada Bucureşti-Ploieşti.

‘Problema mare pe Bucureşti – Ploieşti este că proiectul iniţial avea prea puţine ieşiri şi, de asemenea, avea probleme, benzile de siguranţă. Şi ăsta reprezintă un nou proiect, deci vrem să facem încă un nod rutier şi să facem nişte reamenajări la benzile de siguranţă, asta o să însemne un proiect nou, o licitaţie nouă, dar nu are legătură practic cu actualul proiect al autostrăzii ‘, a arătat ministrul Dan Şova.