Şova: Contractul cu Bechtel ar putea fi desecretizat până la sfârşitul săptămânii viitoare

Economica.net
19 06. 2013
sova1520_14398400_23099300_61377100

Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a dat asigurări, miercuri seară, că desecretizarea acestui contract se va face, însă acesta este un proces laborios, care implică mai multe ministere şi instituţii.

„Desecretizarea contractului cu Bechtel se va face, dar este un proces destul de laborios, care trebuie să treacă pe la noi, pe la Ministerul Transporturilor, pe la Secretariatul General al Guvernului, pe la Serviciul Român de Informaţii şi pe la Ministerul Justiţiei. Abia ieri Ministerul Justiţiei şi-a spus opinia în legătură cu problemele de tehnică legislativă şi până probabil la finele săptămânii viitoare, cel mai târziu, contractul va fi desecretizat cel mai probabil printr-un ordin de ministru comun al nostru şi al Ministerului Transporturilor”, a afirmat Şova la Realitatea TV.

Potrivit ministrului delegat, contractul a fost secretizat în 2006, în mandatul lui Radu Berceanu la Ministerul Transporturilor.

„De principiu, la nivelul secretelor de serviciu, cum este cazul Becthel, şeful unităţii care secretizează şi desecretizează. Noi, însă, fiind succesori în drepturi ai Ministerului Transporturilor, pe linia CNADNR, desecretizarea va trebui făcută printr-un ordin comun al nostru şi al MT. Iniţial, noi am spus că ar trebui făcut prin hotărâre de Guvern, pentru că în procesul de secretizare intervenise şi o hotărâre de Guvern. Ieri, mi-a dat Ministerul Justiţiei opinia finală, şi anume că nu este nevoie de o hotărâre de Guvern şi se poate face doar prin ordin de ministru şi vom face acest lucru”, a explicat Şova.

El a adăugat că, imediat după desecretizarea acestui contract, la cererea premierului Victor Ponta, Corpul de control al primului ministru va demara un control tematic la CNADNR cu privire la cazul Bechtel şi va trata problema începând din 2003.

„Va fi luată la puricat activitatea integrală legată de Bechtel şi, mai ales cum a fost posibil să ajungem în situaţia ca, după 10 ani de contract, să avem 52 de kilometri (de autostradă – n.r.) cu asemenea cheltuieli. Eu nu pot să vă spun în acest moment cât procentual reprezintă plăţi către Bechtel, cât procentual sunt plăţi către consultanţi tehnici, juridici, financiari, cât procentual reprezintă banii pentru exproprieri. Toate aceste lucruri le va stabili cu facturile în faţă Corpul de control al primului ministru. De asemenea, este foarte greu de stabilit din mecanismul financiar modificat într-un mod greşit – sau într-un mod caraghios, aş putea spune, sub patronajul domnului Dobre (fost ministru al Transporturilor – n.r.) în 2005 şi de văzut, în urma acelei modificări, care este procentul de penalităţi şi sumele efective plătite ca penalităţi”, a mai spus Dan Şova.

Ministrul delegat a explicat că, iniţial, în contractul semnat de fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea era vorba despre execuţia a 416 kilometri de autostradă cu suma fixă de 2,2 miliarde de euro.

„Când domnul Mitrea a semnat contractul, se spunea că se fac 416 kilometri cu 2,2 miliarde de euro. Deci, era un preţ fix pentru un total de kilometri. În 2011, doamna Anca Boagiu, reziliind parţial pentru trei tronsoane contractul, a venit şi ne-a spus că a făcut-o în favoarea statului român, pentru că în caz contrar ajungeam la 9,6 miliarde de euro. Păi, când tu semnezi un contract cu preţ fix 2,2 miliarde şi vine un alt ministru în 2011 şi îţi recunoaşte franc, naiv dar franc, că se ajungea la 9,6 miliarde de euro, trebuie să vezi care a fost momentul în care s-a făcut această modificare de la 2,2 miliarde fix pentru 416 kilometri, ceea ce însemna aproape 6 milioane de euro pe kilometru, la 9,6 miliarde de euro”, a menţionat Dan Şova.

În opinia sa, preţul iniţial pe kilometrul de autostradă era unul normal, având în vedere relieful.

„Trebuie să ţinem cont că erau 416 kilometri, iar relieful de la Braşov la Câmpia Turzii este unul foarte dificil, muntos, care presupunea foarte multe lucrări de artă – poduri , viaducte, tuneluri etc. Dar altceva vreau să vă spun: m-a durut foarte tare că, după ce a ieşit doamna Boagiu şi a spus că trebuie să plătim jumătate de miliard de euro ca să reziliem contractul – şi mi-am dat seama că nu l-a citit niciodată în viaţa ei -, după ce a ieşit domnul Nazare şi a spus că trebuie să plătim un miliard de euro, vine Şova, îl reziliază cu 30 de milioane de euro, plus TVA, aceleaşi personaje spun prin presă că ‘ne-a lăsat fără autostradă, fără constructori şi am mai dat şi bani din buzunar”, a conchis ministrul Dan Şova.