Şova începe consultările cu autorităţile locale pentru Autostrada Transilvania
Şova se va întâni joi cu preşedinţii consiliilor judeţene din Bistriţa Năsăud şi Maramureş şi va avea o discuţie informală cu preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii localităţilor din Transilvania pe teritoriul cărora va trece autostrada.
Ministrul delegat va avea vineri o sesiune de consultări cu toate autorităţile locale implicate în acest proiect, întâlnire la care vor participa şi parlamentarii din judeţele implicate, se arată într-un comunicat al Departamentului condus de Şova.
Contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania a fost reziliat la finele lunii mai, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.
Şova afirmase anterior că singura posibilitate pentru continuarea proiectului de construcţie a autostrăzii este parteneriatul public privat sau concesiunea, probabil urmând să fie utilizată a doua variantă.
El a arătat că a discutat cu 4-5 companii de construcţii mari la nivel internaţional interesate să participe la acest proiect, iar după încheierea contractului cu Bechtel va fi realizat un nou studiu de trafic, care să ilustreze situaţia actuală pe respectivul traseu.
„Această autostradă Transilvania va trebui s-o construim în acelaşi sistem cum facem şi cu Comarnic – Braşov sau Craiova – Piteşti, pentru că bani de la buget să construieşti 400 de kilometri de autostradă nu sunt. În momentul în care vom încheia contractul cu Bechtel voi angrena în acest proces inclusiv autorităţile locale, cel puţin cele pe al căror teritoriu trece autostrada, cum e Clujul, Sălajul, Bihorul, pe toată lumea care este interesată. Acolo trebuie sa găsim formule financiare s-o facem profitabilă. Noi, ca Guvern, am reuşit să găsim bani, vreo 800 de milioane de euro în fonduri europene, ca să construim de la Sebeş la Turda”, a declarat ministrul la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată la 12 mai de Pro TV.
Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.
Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent au fost executaţi doar 52 de kilometri.