Şova: Loturile 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva vor fi gata în primăvară. Pe 7 – 10 decembrie se deschide circulaţia pe A3 în Bucureşti

Economica.net
29 11. 2018
sova_02650400

„Doar generalul iarnă a rămas duşmanul nostru în aceste timpuri. Am speranţa că cele două loturi vor fi date în exploatare în primăvara anului viitor. Sper ca şi cei de la Comsa vor reuşi să termine cele câteva sute de metri care mai sunt de construit”, a spus ministrul.

El a menţionat că loturile 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva ( 43 de kilometri) se vor adăuga celor 60 de kilometri de autostradă pe care şi i-a asumat că vor fi deschişi anul acesta.

Cei 60 de kilometri includ loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş – Turda (30 kilometri), tronsonul Gilău – Nădăşelu din A3 (9 kilometri), loturile Ungheni – Ogra şi Ogra – Iernut din A3 (14 kilometri) dar şi ciotul A3 de la intrarea în Capitală (3,3 km + 3 km nefolosiţi).

„În jur de 7 – 10 decembrie vom deschide circulaţia pe Autostrada A3. Mai au practic de făcut marcaje. Lucrează chiar dacă timpul este mai nefavorabil în Sud acum decât în Ardeal. Totuşi fac lucrările de montare a panourilor”, a mai spus ministrul.

Pe 26 noiembrie, când a controlat stadiul lucrărilor pe şantierul autostrăzii A3, la intrarea în Bucureşti (intersecția cu Şoseaua Petricani), ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat că este extrem de nemulţumit.

„Am venit să evaluez, dacă va fi respectat termenul de 1 Decembrie. Sunt extrem de nemulțumit de modul în care antreprenorul îşi îndeplineşte obligațiile. Voi lua cele mai severe măsuri împotriva acestui constructor. Lucrările au întârziat din cauza lenei şi a slabei mobilizări, pentru că, de 5 luni, nu mai are nicio barieră administrativă. (…) Vreau ca înainte de sărbătoarea națională să deschidem traficul pe acest segment”, a declarat atunci ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Compania de Drumuri a semnat în decembrie 2015 contractul pentru construcţia a 3,3 kilometri din autostrada Bucureşti – Ploieşti care intră în Capitală prin zona Petricani. Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii Aktor – EuroConstruct Trading 98 şi are o valoare totală de 129,18 milioane de lei, fără TVA.