Şova: Mai sunt cinci zone în care n-am reuşit să descongestionăm traficul feroviar; reglementările nu prevăd despăgubiri pentru călători

Cinci zone sunt în prezent afectate de căderile de copaci pe liniile de cale ferată, iar majoritatea trenurilor de pe aceste secţii au fost adăpostite în gări şi călătorii au primit "o minimă asistenţă", precum apă şi ceai, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, subliniind că reglementările actuale nu prevăd despăgubiri pentru călătorii afectaţi.
Economica.net - Dum, 16 dec. 2018, 11:23
Şova: Mai sunt cinci zone în care n-am reuşit să descongestionăm traficul feroviar; reglementările nu prevăd despăgubiri pentru călători

„Începând de la ora 6:00 dimineaţa, când au început primele probleme, sunt în legătură cu cei de la CFR. Au fost 16 zone afectate de căderi de copaci. S-a intervenit în medie cu 10 drezine şi peste 200 oameni pe schimb. La această oră mai sunt 5 zone în care nu am reuşit să descongestionăm aceste căderi de copaci. Trenul de la Arad (spre Bucureşti n.r), urmează să poată fi remorcat, pentru că au fost situaţii în care nici locomotivele diesel care au fost disponibilizate imediat nu au putut ajunge la trenul izolat, pentru că nu au avut acces pe linie. Acesta va fi tras în gară la Târgu Jiu, însă, din informaţiile pe care le am eu, în continuare va mai aştepta pentru că sunt probleme de căderi de copaci în următoarele segmente de traseu. În afară de acest tren în care pasagerii au condiţii foarte, foarte proaste, fiind neîncălzit din cauza lipsei alimentării cu energie, celelalte trenuri sunt adăpostite, ca să zic aşa, în staţii, în gări şi aşteaptă eliminarea problemelor generate de efectele meteorologice.(…) Este vorba de diverse linii, cele mai importante fiind pe regionalele Craiova şi Timişoara. În afară de cele care au fost prinse în capcană, toate celelalte trenuri au fost oprite în condiţii de siguranţă. Am informaţii de la CFR Călători că se acordă o minimă asistenţă călătorilor, apă, ceai, lucruri de minimă necesitate”, a spus Şova.

Întrebat dacă vor putea fi despăgubiţi călătorii afectaţi, ministrul a precizat că legislaţia în vigoare nu prevede deocamdată acest lucru şi abia din 2020 va intra în vigoare regulamentul european în acest sens.

„Reglementările de azi din România nu prevăd o despăgubire prin efectul legii, însă în măsura în care sunt afectaţi de o manieră consistentă în interesele lor economice, unii poate au pierdut alte legături, poate dincolo de disconfortul fizic, care nici acesta nu este de neglijat, sigur se pot îndrepta pe cale normală, legală, în vederea obţinerii de despăgubiri. Încă în sistemul de cale ferată din România nu funcţionează sistemul din transporturile aeriene, unde am vazut că şi acolo s-a întors un avion din Timişoara înapoi, cu părere de rău am văzut că sunt câţiva pasageri care au pierdut conexiuni internaţionale şi transatlantice, acolo reglementările sunt de aşa natură făcute încât despăgubirile vin în mod direct prin efectul legii. Începând din 2020 regulamentul european care prevede acest lucru şi pentru căile ferate se va aplica şi în România.(…) Nu putem spune că cineva din neglijenţă a oprit aceste trenuri. Iar măsurile luate încă de la primele semnale şi preventiv înainte, pentru că funcţionează comandamentele de iarnă, am percepţia că această latură a activităţii este îndeplinită corespunzător, însă îndepărtarea efectelor meteo nefavorabile necesită timp şi resursă umană şi materială, care este alocată mai mult chiar decât standardele prevăzute. Însă acolo unde s-au prăbuşit copaci liniile sunt înguste şi greu accesibile”, a explicat Lucian Şova.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...