Şova: Protestul transportatorilor nu este o grevă, este un boicot organizat pentru menţinerea unor monopoluri
„Nu există conceptul de grevă făcută de companii, şi asta o ştiţi bine. Dreptul la grevă este un drept sacru al angajaţilor, al salariaţilor şi care este exercitat uneori în conformitate cu prevederile legale. Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat, care vizează menţinerea unor monopoluri în piaţa de transport interjudeţean”, a afirmat Şova, în cadrul unor declaraţii de presă făcute la Ministerul Transporturilor.
Lucian Şova a reiterat că proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere îşi propune eliminarea exclusivităţii deţinute de o firmă pe un traseu, fapt ce conduce astăzi, de exemplu, la o serie de distorsiuni.
„Acest proiect de ordin dă posibilitatea pasagerilor să poată alege între mai multe oferte de transport. Acest ordin vizează îmbunătăţirea condiţiilor de confort pentru pasageri şi preţuri concurenţiale în piaţă. De asemenea, elaborarea acestui proiect de ordin, subliniez, prevede o deschidere a pieţei de transporturi rutiere de pasageri în România, lăsând libertatea oricărui transportator să aleagă dacă îşi doreşte să facă sau să nu facă un anume transport interjudeţean de pasageri. Fac paranteză şi dau acest exemplu pe care îl repet: dacă în România astăzi doreşti să faci transport rutier de pasageri pe curse regulate de la Bucureşti la Madrid, parcurgi o perioadă de evaluare, o perioadă în care se elaborează o serie de documente, perioadă care nu durează mai mult de o lună, şi poţi face transport şi orice transportator autorizat poate face transport de la Bucureşti la Madrid. Astăzi, în România, şi în ultimii 15 ani, niciun transportator, altul decât cel care a ocupat primul şi foarte probabil acum 15 ani, un traseu de la Bucureşti la Urziceni, niciun alt transportator nu ar putea să efectueze curse pe acest traseu şi în viziunea celor are combat proiectul pe care l-am propus acest lucru nici nu ar trebui să se petreacă vreodată”, a explicat ministrul.
Şeful de la Transporturi a dat asigurări că proiectul de ordin a parcurs toate etapele de dezbatere publică în conformitate cu prevederile legale. Mai mult decât atât, au existat dezbateri în diverse forumuri de discuţii, organizaţii de reviste de specialitate, de asociaţii de transportatori.
Potrivit acestuia, numai în acest an, Inspectoratul de Control în Domeniul Transporturilor Rutiere a elaborat 730 de procese verbale de constatare a contravenţiei cu specific pe activităţile de transport rutier de pasageri curse regulate interjudeţean cu o valoare de aproximativ 2 miliarde de lei.
„Au fost înregistrate 954 de reclamaţii, deci în mai puţin de 365 de zile totuşi s-au înregistrat 954 de reclamaţii doar cu privire la activităţi privind transportul interjudeţean şi cele mai multe dintre ele vizau: starea tehnică a maşinilor, numărul de persoane transportate peste numărul de locuri înscrise în certificatul de clasificare eliberat de Registrul Auto Român, nerespectarea graficului de circulaţie, nerespectarea timpilor de lucru şi de odihnă a conducătorilor auto, neeliberarea biletelor de călătorie”, a menţionat acesta.
Şova a repetat că în România sunt autorizate pentru transport de persoane 3.618 firme. Din aceste 3618 firme, efectuează transport rutier de pasageri pe curse regulate un număr de 325.
„Astăzi, în România, sunt autorizate pentru transport de pasageri peste 29.000 de autobuze. Astăzi, în România, efectuează transport regulat de pasageri în trafic interjudeţean un număr de aproximativ 2.900 de autobuze. Dată fiind această situaţie, de fapt pe de o parte, având în vedere şi reglementările europene – şi mă refer la Regulamentul 1370 cu aplicabilitate din 1 iulie 2019, am început elaborarea unui proiect de ordin de ministru care să reglementeze desfăşurarea activităţii de transport regulat de pasageri pe curse interjudeţene în conformitate cu prevederile legale şi cu reglementările în domeniul dialogului social”, a adăugat ministrul Transporturilor.