Şova: „Se poate face comasare în iunie, dacă e neconstituţională doar amânarea localelor”

Senatorul PSD Dan Şova a explicat, într-un interviu pentru RTV.NET, ce înseamnă decizia de miercuri a Curţii Constituţionale. Şova spune că, în cazul în care, judecătorii au declarat neconstituţională comasarea în sine a alegerilor, atunci în mod clar vom avea alegeri separate: locale în iunie, parlamentare în noiembrie. Dacă CCR  declară  în schimb neconstituţională doar amânarea localelor, atunci el nu exclude o comasare în luna iunie.
ionut.dumitrescu - mie, 25 ian. 2012, 16:01

Judecătorii CCR au admis miercuri sesizarea USL privind neconstituţionalitatea legii privind comasarea alegerilor, urmând să motiveze care sunt elementele identificate ca fiind neconstituţionale. USL sesizase Curtea pe două aspecte de neconstituţionalitate: primul dintre ele – amânarea datei alegerilor locale, iar cel de-al doilea – comasarea în sine a localelor cu parlamentarele.

RTV.net: Ce se întâmplă din punct de vedere juridic, în urma Deciziei Curţii?

Dan Şova: Din punct de vedere juridic, lucrurile sunt foarte simple: nu vor mai fi alegeri comasate. Alegerile vor fi separate. Tot din punct de vedere juridic, acum ne aflăm în reglementarea electorală de dinainte de această asumare. Fără o altă intervenţie, sau fără un alt eveniment, avem alegeri locale în iunie şi parlamentare în noiembrie, pe sistemul de vot din 2008. Este realitatea momentană.

Neconstituţionalitatea sesizată de Opoziţie se referea la două aspecte. Primul: amânarea alegerilor locale şi al doilea era comasarea. Deci, sunt două chestiuni complet diferite. Aşa cum a preluat presa, mi-e foarte greu să spun ce anume s-a declarat neconstituţional: dacă s-au declarat amândouă, sau dacă s-a declarat doar comasarea sau doar amânarea. Asta este pe de o parte. Pe de altă parte, în tot cazul nu vom mai avea alegeri comasate.

RTV.net. : Dacă PDL vine cu o nouă lege şi propune alegeri în iunie?

Dan Şova: Ai reglementare constituţională care-ţi interzice să reglementezi peste decizia Curţii Constituţionale. Deci, când decizia spune că ceva nu se poate nu mai contează data. Dacă Curtea a spus că neconstituţională e doar amânarea alegerilor locale, da, atunci se poate reveni cu o comasare în iunie. Dacă a spus că este, de exemplu, neconstituţională doar comasarea, fără să spună nimic de amânare, e clar că nu poţi avea comasare deloc. Eu îndrăznesc să spun că au decis că sunt neconstituţionale amândouă – şi comasarea şi amânarea. Asta cred. Dar, în tot cazul, dacă nu le-au scos pe amândouă, cert – după cum a venit comunicatul şi s-a comunicat- cert a fost declarată neconstituţională amânarea. Pentru că, dacă ar fi decis neconstituţională doar comasarea, puteau să spună da, le comasăm, dar le amânăm pe alea din iunie în octombrie”, afirmă Dan Şova.

RTV.net: Dar nu-i exclus să fi fost declarată neconstituţională doar amânarea alegerilor locale, nu şi comasarea?

Dan Şova: Este posibil să fie declarată neconstituţională doar amânarea localelor şi atunci se poate face comasare în iunie.

Ce se întâmplă acum cu legea în cauză? Se întoarce în Parlament?

Dan Şova: Legea se întoarce în Parlament, pe tehnic, dar e o mică neînţelegere. Când declari neconstituţional obiectul principal de reglementare care este aici amânarea şi comasarea… Restul articolelor din lege erau o chestiune administrativă: cum faci secţiile, cum faci buletinul de vot, cum îi numeşti pe oameni în secţie, cum schimbi judecătorii cu procurorii…deci erau chestiuni care depindeau exclusiv de posibilitatea comasării. Normal că articolele alea nu sunt neconstituţionale, căci alea sunt chestiuni de organizare. Deci, problema e aşa: neconstituţională este – dau un exemplu fictiv- mobilizarea generală a armatei, nu e neconstituţional când scrii ce uniforme să poarte.

Normal, ca tehnică ea se întoarce în Parlament, dar când ai declarat obiectul principal al ei neconstituţional, se întoarce degeaba în Parlament. Va fi o formalitatea ca să o respingă Camerele şi la revedere.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi Sunak
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi ...
Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Conservator din Marea Britanie. Badenoch, care a deţinut în trecut funcţia de secretar pentru afaceri, a fost declarată......
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a reacționat pe pagina sa de Facebook cu privire la incidentul de pe unul ...
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a ...
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...