Șova: Există instituţii care nu fac decât să încaseze taxe de la firme private fără să investească în nimic

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat sâmbătă că doreşte să sprijine activitatea operatorilor portuari din România şi a criticat trei instituţii ale statului care încasează sume mari, fără a derula proiecte pentru îmbunătăţirea infrastructurii portuare.
Economica.net - sâm, 17 mai 2014, 11:45
Șova: Există instituţii care nu fac decât să încaseze taxe de la firme private fără să investească în nimic

Șova a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Tulcea, că până pe 30 mai reprezentanţii tuturor armatorilor portuari din România sunt aşteptaţi în şedinţele bi-săptămânale din minister pentru a prezenta problemele cu care se confruntă, după data de 30 iunie, atunci când se va întocmi raportul final al întrevederilor, urmând să înceapă demersurile pentru rezolvarea nemulţumirilor beneficiarilor infrastructurii portuare din ţară.

”Susţin faptul că AFDJ, APDM şi ACN, care au avut obişnuinţa nefirească de a se declara că sunt autorităţi auto-finanţate, sunt de fapt nişte concesionari de impozite sau de taxe ale statului pe care le percep de la operatorii privaţi. Aceste instituţii nu fac decât să perceapă taxe şi tarife pentru activităţi desfăşurate de alte entităţi. Trebuie văzut cu mare atenţie cum s-au cheltuit sumele mari încasate în ultimii ani, pentru că nu se văd în lucrările de infrastructură”, a afirmat Şova.

Acesta s-a arătat deschis pentru o micşorare a nivelului taxelor percepute de instituţiile statului, dar a refuzat să menţioneze dacă numărul şi cuantumul acestora se vor reduce.

”Rolul nostru este să ajutăm activitatea economică, nu să o blocăm sau să o îngreunăm”, a arătat ministrul.

În timpul întâlnirii cu autorităţile şi oamenii de afaceri, acesta a punctat faptul că susţine descentralizarea reală şi i-a invitat la minister pentru discuţii pe reprezentanţii autorităţilor din Delta Dunării care au solicitat reînfiinţarea Administraţiei Canalului Sulina.

”Ministerul Transporturilor trebuie să fie în primul rând un promotor de politici publice, nu un promotor de contracte şi bani”, a mai spus Şova.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...