Şova: Zăcămintele de la Roşia Montană nu vor putea fi exploatate în acelaşi timp

Economica.net
12 09. 2013
sova1520_14398400_23099300_52111500

„Vor fi trei exploatări miniere acolo. Nu s-a dat posibilitatea investitorului să exploateze toate cele trei zăcăminte dintr-o dată. Exploatează întâi primul şi, când trece la al doilea, în paralel, face refacerea ecologică. Aceasta durează în timp de trei ori mai puţin decât exploatarea celui de-al doilea zăcământ”, a spus Şova.

Acesta a ţinut să sublinieze că a constatat că jurnaliştii nu au citit nici legea şi nici acordul privind proiectul de la Roşia Montană, dar şi faptul că pe nimeni nu interesează ce oferă, de fapt, aceste documente.

„Din întrebările pe care mi le puneţi şi din dezbaterile care s-au făcut, eu realizez că nimeni nu a citit nici legea şi nici acordul şi nimeni nu îşi pune problema ce oferă legea şi acordul, de fapt. Vă informez public că în licenţa de exploatare dată în 1999 nu există nicio prevedere legată de conservarea patrimoniului cultural, de conservarea comunităţii de la Roşia Montană. Există trei articole referitoare la protecţia mediului, în care se spune la modul general ‘să protejăm mediul’. În noua lege sunt prevederi foarte clare – şi în lege şi în acord – referitoare la protecţia mediului, la patrimoniul cultural, referitoare la modul de funcţionare – pentru că toată lumea s-a plâns, în mod justificat, de faptul că a scăzut participaţia statului de la 33% la 19%, în 2000, printr-o majorare de capital social făcută de Gabriel Resources. S-a rezolvat acest lucru. Nu se mai poate face majorare de capital social peste statul român. Se asigură prin lege – şi nu aveai cum altfel – stabilitatea cotei de 25% fără contribuţii financiare, ceea ce a presupus modificarea Legii 31 şi a Codului fiscal în favoarea statului român şi nu cum au interpretat în mod greşit alţii”, a precizat ministrul.

În ceea ce priveşte afirmaţiile potrivit cărora la Roşia Montană se vor exploata şi alte metale rare, în afară de aur şi argint, Dan Şova a menţionat că în acord, la articolul 11, aliniatul 3, se interzice exploatarea altor metale în afară de aur şi argint.

„Dacă o să facem evidenţa tuturor obligaţiilor de mediu – ai o licenţă din 1999 emisă înaintea principalului act care reglementează problemele de mediu în această problemă la nivelul Uniunii Europene şi mă refer la Directiva 35 din 2004. Acum este asumată respectarea integrală a Directivei 35. În Legea 9 este asumată de către investitori respectarea inclusiv a directivelor neimplementate încă în dreptul românesc, pe criteriul aplicării directe în dreptul intern a directivelor europene”, a adăugat el.

În plus, după renegocierea acordului cu compania canadiană, s-a dublat garanţia de mediu, iar în lege şi în acord s-au introdus multe situaţii de suspendare a licenţei.

De asemenea, s-au prevăzut obligaţii de mediu înainte de a începe proiectul. Astfel, s-a impus investitorului, prin lege, să rezolve problemele de mediu rămase de la exploatările anterioare, care nu au legătură cu exploatarea lor, aici regăsindu-se circa 430 de milioane de dolari.

În cazul în care scade preţul aurului, în acord se prevede posibilitatea ca statul român, prin Guvernul României, să ceară în orice moment producţia în natură, pentru a fi ocrotit împotriva diminuării preţului.

„Toate aceste lucruri şi multe altele, cum ar fi creşterea redevenţei sau modificarea obligatorie a statutului constitutiv la Roşia Montană Gold Corporation – pe care nu îl puteai impune decât prin lege, pentru că dacă lăsai la latitudinea acţionarilor nu aveai nicio garanţie că îl modifică cineva, deci toate acestea nu se pot face printr-un alt tip de act normativ decât prin lege. Nu se poate face prin Hotărâre de Guvern sau prin Ordin de Ministru”, a explicat Şova.

El a adăugat, remarcând că nimeni nu ştie, că Gabriel Resources este membru fondator al Institutului de Management al Cianurilor în Minerit.

„În raporturile de mediu, pentru că am văzut că s-a ridicat în mod justificat foarte mult treaba asta, nimeni nu ştie că investitorul Gabriel Resources – şi eu am aflat în timpul negocierilor cu documente, este membru fondator al Institutului de Management al Cianurilor în Minerit, care este un ONG finanţat şi constituit de Programul de Mediu al Organizaţie Naţiunilor Unite. Pentru toţi membrii – şi sunt toţi marii producători sau exploatatori în domeniul minier, inclusiv aurifer – se emit nişte certificate internaţionale privind managementul cianurilor”, a precizat Dan Şova.