S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate

19 04. 2024
israel (2)
Foto: Taylor Brandon pe Unsplash

„A plus” este a cincea notă din categoria investment grade. Însă perspectiva asociată ratingului Israelului este una „negativă”, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă.

„Recenta intensificare a confruntării cu Iranul amplifică riscurile geopolitice şi aşa ridicate pentru Israel”, subliniază S&P. Potrivit agenţiei de evaluare, chiar dacă un conflict regional mai amplu va fi evitat, războiul dintre Israel şi Hamas pare să continue pe întreg parcursul acestui an, faţă de presupunerea anterioară că activităţile militare nu vor dura mai mult de şase luni.

S&P se aşteaptă ca deficitul guvernamental al Israelului să se agraveze până la 8% din PIB în 2024, în principal din cauza cheltuielilor militare mai mari. Este posibil ca deficitele bugetare mari să persiste pe termen mediu iar datoria generală ar putea urca până la 66% din PIB în 2026, a avertizat agenţia de evaluare.

Comunicatul de la S&P a fost publicat în noaptea de joi spre vineri, cu câteva ore înainte ca Israelul să lanseze un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.

Toate cele trei mari agenţii de rating au lansat avertismente cu privire la calificativul atribuit Israelului, de la debutul războiului cu Hamas în luna octombrie a anului trecut, care pune presiune asupra bugetului Israelului. Agenţia Moody’s Investors Service a fost prima care în luna februarie a retrogradat Israelul până la „A2” cu perspectivă negativă, a şasea notă din categoria investment grade.