S&P Global retrogradează ratingul Franței, din cauza situației dificile în care se află finanțele publice

01 06. 2024
macron

Ratingul de credit pe termen lung al Franţei a fost revizuit în scădere, de la „AA” la „AA minus”, iar perspectiva atribuită este stabilă, a anunţat S&P, care se aşteaptă la o creştere a datoriei publice la aproximativ 112% din PIB până în 2027, de la aproximativ 109% din PIB în 2023. Franţa are acum acelaşi calificativ ca Cehia şi Estonia.

„Deficitul bugetar al Franţei în 2023 a fost semnificativ mai ridicat decât am previzionat anterior, ajungând la 5,5% din PIB. Deşi ne aşteptăm la o redresare a creşterii economiei, iar reformele bugetare şi economice implementate recent vor permite Franţei să-şi reducă deficitul bugetar, estimăm acum că deficitul bugetar va rămâne peste 3% din PIB în 2027”, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Pe de altă parte, perspectiva stabilă reflectă aşteptările S&P că economia va accelera şi va sprijini eforturile Guvernului de consolidare bugetară, deşi aceste evoluţii nu sunt suficiente pentru a reduce nivelul datoriei ca procent din PIB, care este deja la un nivel ridicat.

Ratingul de credit al Franţei ar putea fi retrogradat din nou dacă avansul economiei va fi sub estimări, dacă nu va fi redus deficitul bugetar şi plata dobânzilor ca pondere din venituri creştere mai mult decât s-a previzionat, a avertizat S&P.

Dar calificativul atribuit Franţei ar putea fi îmbunătăţit dacă reducerea deficitului va fi mai rapidă decât se estima iar creşterea economiei rămâne robustă, ceea ce ar duce la o traiectorie descendentă semnificativă a datoriei ca procent din PIB, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Reacţionând la decizia S&P, ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat că Executivul îşi reafirmă determinarea faţă de strategia de re-industrializare şi scăderea semnificativă a şomajului, pentru a reduce deficitul sub 3% din PIB până în 2027.

Conform ministrului, retrogradarea a fost determinată de majorarea semnificativă a datoriei, când Guvernul a cheltuit sume semnificative în timpul pandemiei pentru a salva afacerile şi a proteja gospodăriile.

„Principalul motiv pentru această retrogradare este că am salvat economia franceză. Probabil am fi fost retrogradaţi mai devreme dacă nu am fi luate acele decizii”, a afirmat Le Maire într-un interviu acordat publicaţiei Le Parisien.