SpaceX – Lansarea rachetei lui Elon Musk, cea mai mare din lume, a fost amânată

Noua rachetă gigantică a SpaceX nu va decola luni. La 5 minute de la ora programată pentru lansare, în această luni, 17 aprilie, la ora 8.00, în Texas, şeful companiei americane Elon Musk a anunţat pe Twitter amânarea, din cauza unei probleme tehnice întâlnite în timpul ultimelor minute de pregătire. „O supapă de presiune pare să fie îngheţată”, a scris miliardarul pe Twitter, potrivit agenției News.ro.
News.ro - lun, 17 apr. 2023, 17:55
SpaceX - Lansarea rachetei lui Elon Musk, cea mai mare din lume, a fost amânată

Cu toate acestea, echipele SpaceX au continuat să ruleze numărătoarea inversă şi să simuleze operaţiunile de decolare sub forma unei repetiţii generale, care va fi oprită chiar înainte de ora programată de lansare. Datele privind reluarea lansării sunt posibile în timpul săptămânii.

Miliardarul american a primit vineri autorizaţia de la Autoritatea Americană pentru Aviaţia Civilă (FAA).

Aparatul, cea mai mare şi mai puternică rachetă construită vreodată, destinată a fi complet reutilizabilă, a fost dorită din start de Elon Musk ca mijloc de colonizare a planetei Marte, putând ateriza acolo astronauţi, dar şi pentru a împărţi costul trimiterii de sateliţi. De atunci, nava a fost selectată şi finanţată de NASA pentru a ateriza următorii astronauţi americani pe Lună, ca parte a programului Artemis.

A doua etapă, care se mai numeşte şi Starship, a făcut deja mai multe zboruri de probă. După patru încercări eşuate de aterizare, care au dus la tot atâtea explozii impresionante, a cincea încercare, în mai 2021, a avut succes.

De atunci, toate eforturile SpaceX la Boca Chica din Texas s-au concentrat pe fabricarea rampei de lansare şi a unui turn de lansare gigant, care va fi folosit în cele din urmă pentru recuperarea primului etaj.

Dacă această primă etapă numită Super Heavy nu a zburat încă, SpaceX a efectuat deja o pornire de probă a tuturor motoarelor de deasupra rampei de lansare în februarie. Fără a furniza informaţii suplimentare, compania a considerat testul un succes, în ciuda problemelor tehnice cu două dintre cele 33 de motoare: unul nu a fost aprins şi altul a trebuit să fie oprit în timpul testului.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...