Spania a blocat preluarea producătorul de trenuri Talgo de către un consorţiu din Ungaria
Consiliul de miniştrii de la Madrid, care s-a reunit marţi dimineaţa, a decis „să nu aprobe investiţia străină directă la Talgo S.A. lansată de Ganz Mavag Europe Private Limited, din motive ce ţin de protejarea intereselor strategice şi a securităţii naţionale a Spaniei”, se precizează într-un comunicat publicat de Ministerul spaniol al Economiei, scrie Agerpres.
În luna martie a acestui an, consorţiul Ganz Mavag Europe Private Limited, din care fac parte grupul feroviar Magyar Vagon şi fondul deţinut de statul ungar Corvinus Zrt., a lansat o ofertă publică, în valoare de 619 milioane de euro, pentru preluarea tuturor acţiunilor la constructorul feroviar spaniol Talgo, producătorul celebrelor trenuri de mare viteză AVE.
Autoritatea de reglementare a pieţei bursiere din Spania (CNMV) a suspendat tranzacţionarea acţiunilor Talgo, ca urmare a informaţiilor apărute în media cu privire la veto-ul exprimat de guvernul de la Madrid la oferta consorţiului ungar.
Oficialii spanioli au declarat în repetate rânduri că Talgo este o companie strategică, dat fiind accesul său la informaţii sensibile cu privire la reţeaua feroviară din Spania, şi pe cale de consecinţă, asupra securităţii naţionale.
Înfiinţat în anul 1942, Grupul Talgo este principalul furnizor de trenuri pentru compania feroviară spaniolă Renfe. Compania, la care principalul acţionar este fondul de investiţii Trilantica, exportă trenuri în special în Germania, Arabia Saudită, Danemarca, Egipt şi SUA.