Spania: Creditele neperformante au atins un nou record în luna septembrie

Nivelul creditelor neperformante deţinute de băncile spaniole a ajuns la un nivel record în septembrie, deoarece companiile şi consumatorii nu au reuşit să-şi achite împrumuturile, într-o economie în care rata şomajului încă depăşeşte 26%, a anunţat, luni, Banca Centrală a Spaniei, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - lun, 18 nov. 2013, 13:31
Spania: Creditele neperformante au atins un nou record în luna septembrie

Procentul creditelor neperformante (NPL) aflate în portofoliul băncilor spaniole a urcat în septembrie 2013 la 12,7%, de la 12,1% în august şi 10,7% în septembrie 2012. Datele comunicate de Banca Centrală a Spaniei arată că în septembrie nivelul creditelor neperformante s-a situat la 187,8 miliarde de euro.

‘Din datele Băncii Spaniei nu există indicii când vor atinge creditele neperformante cel mai ridicat nivel. Spania a ieşit din recesiune, dar ar trebui să înregistreze o creştere mai solidă decât se estimează pentru îmbunătăţirea calităţii activelor’, a explicat analistul Daragh Quinn, de la Nomura International, în Madrid

În 2012, a fost înfiinţată Sareb, banca de rebuturi unde instituţiile de creditare spaniole îşi pot transfera activele imobiliare toxice. Sareb dispune de un capital de maximum 90 de miliarde de euro. Creditele imobiliare vor fi preluate cu un discount de 45,6%, în timp ce terenurile vor fi preluate cu un discount de 79,5%, iar locuinţele terminate cu un discount de 54,2% din valoarea lor contabilă.

Băncile spaniole s-au confruntat cu un nou val de credite neperformante pe măsură ce Guvernul de la Madrid a implementat o serie de măsuri dure de austeritate care vor agrava problemele cu care deja se confruntă gospodăriile cu rambursarea creditelor.

În plus, rata şomajului din Spania, deja cea mai mare din UE, ar urma să continue să crească, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe consumatori şi gospodării.

Economia spaniolă a revenit pe creştere în perioada iulie – octombrie 2013, după nouă luni de declin, datorită majorării exporturilor. Dar rata şomajului a ajuns la 26% şi se estimează că va rămâne ridicată mulţi ani.

Rata şomajului în Spania a scăzut la 25,98% în trimestrul trei din 2013, de la 26,26% în precedentele trei luni, a anunţat recent Institutul Naţional de Statistică de la Madrid (INE).

În perioada iunie – august 2013, numărul şomerilor a scăzut cu 72.800, ajungând la 5,9 milioane, deşi, fiind sfârşitul sezonului estival, rata şomajului de obicei creşte.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 87,58 de milioane de lei (17,59 de milioane de euro)....
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară cu SMR de la Doicești
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară ...
Nuclearelectrica va solicita acordul acționarilor pentru a cumpăra, la valoarea de piață, terenul pe care ar urma să ...
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro pentru un proiect de reconversie urbană
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro ...
Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, vrea să ia un credit de 10 ...
Se scumpesc din nou țigările
Se scumpesc din nou țigările
Nivelul accizei specifice la ţigarete, în perioada 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 inclusiv, este de 560,86 de lei/1.000 ...