Spania: Dezbaterea asupra stării naţiunii – situaţia economiei, scăderea impozitelor şi Catalonia

Economica.net
25 02. 2014
steag_spania_85816400

Temele principale de pe ordinea de zi a dezbaterii asupra stării naţiunii care începe marţi în legislativul spaniol sunt situaţia economică şi referendumul pentru autodeterminare anunţat de naţionaliştii catalani pentru 9 noiembrie. Potrivit surselor guvernamentale consultate de media spaniole, premierul spaniol ar urma să transmită un mesaj scurt dar clar în favoarea apărării suveranităţii şi unităţii Spaniei, pe baze constituţionale.

În privinţa reducerilor de impozite, deja anunţate în mai multe rânduri şi preconizate pentru anul viitor, premierul Mariano Rajoy ar urma să precizeze anumite măsuri ce vor fi cuprinse în viitoarea reformă fiscală, pregătită în prezent de guvern. Premierul Rajoy anunţa recent că reforma fiscală pregătită de guvernul conservator de la Madrid va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015 şi va cuprinde reduceri de impozite menite să îi favorizeze pe cei care au familii, precum şi persoanele cu dizabilităţi.