Spania este pregătită să ceară ajutor financiar de la statele zonei euro – oficial

Spania este pregătită să ceară ajutor financiar statelor din zona euro, astfel încât Banca Centrală Europeană (BCE) să poată începe achiziţiile de obligaţiuni, dar o solicitare este întârziată de situaţia altor state din uniunea monetară, a declarat un oficial de la Madrid, citat de Financial Times.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 08:00
Spania este pregătită să ceară ajutor financiar de la statele zonei euro - oficial

Madrid a identificat o formulă acceptabilă pentru cererea de ajutor financiar, o schimbare semnificativă a poziţiei faţă de această vară, şi aşteaptă să fie rezolvaţi factori externi, precum modul în care vor fi influenţate ţări membre ca Italia.

Un oficial din Ministerul Economiei şi Finanţelor a declarat că Spania nu are nevoie de noi fonduri de la Mecanismul European de Stabilitate, fondul de urgenţă al zonei euro, dar nu va avea probleme în a cere o linie de credit pentru a întruni condiţiile BCE pentru achiziţiile de obligaţiuni.

Înainte de a putea transmite solicitarea, va fi necesar un acord asupra coordonării cu partenerii europeni ai Spaniei. Anterior, percepţia pieţelor financiare era că unul dintre principalele motive ale întârzierii era reticenţa guvernului de la Madrid de a cere sprijin.

Ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schauble, a afirmat clar că vede o cerere de ajutor din partea Spaniei doar în ultimă instanţă. Berlinul este, de asemenea, îngrijorat în privinţa efectelor asupra membrilor mai slabi ai zonei euro.

Oficialii europeni sunt divizaţi referitor la impactul unei cereri de ajutor a Spaniei asupra Italiei. Unii cred că ar reduce costurile de împrumut ale guvernului de la Roma, în timp ce alţii afirmă că Italia va fi forţată imediat de pieţele financiare să ceară un ajutor similar.

Guvernul Spaniei nu consideră că trebuie să acţioneze imediat, a spus oficialul, întrucât costurile de împrumut ale ţării au scăzut faţă de această vară, şi ar putea aştepta să vadă dacă pieţele de obligaţiuni anticipează noi scăderi.

Spania nu va utiliza linia de credit pe care o va cere zonei euro, a spus oficialul spaniol.

Statul va fi nevoit, însă, să respecte condiţii de austeritate pentru a accesa Mecanismul European de Stabilitate şi susţinerea BCE. Aceste condiţii nu vor necesita, însă, impunerea de noi măsuri de austeritate, fiind suficiente cele deja adoptate, a adăugat el.

Oficialul a comparat intervenţia BCE cu o „bombă atomică”, care poate fi folosită doar o singură dată.

„Nu arunci o bombă atomică pur şi simplu. Trebuie coordonată şi discutată. Dar suntem în aceeaşi barcă”, a spus oficialul Ministerului Finanţelor şi Economiei.

Efectul unei cereri de ajutor ar putea fi suficient pentru a conduc la o scădere puternică a costurilor de împrumut, consideră Spania.

„Dacă cerem ajutor, s-ar putea ca BCE să nu fie nevoită să cumpere nicio obligaţiune”, a spus el.

Spania va rămâne activă pe pieţele financiare şi nu va încerca să ceară BCE să menţină o limită la rabdamentele obligaţiunilor pe zece ani.

Te-ar mai putea interesa și
China şi SUA pot „realiza lucruri măreţe” prin cooperare, susţine şeful diplomaţiei de la Beijing
China şi SUA pot „realiza lucruri măreţe” prin cooperare, susţine şeful diplomaţiei de la Beijing
China şi Statele Unite pot "realiza lucruri măreţe" dacă vor coopera, a afirmat marţi ministrul chinez de externe, Wang Yi, cu câteva săptămâni înainte ca noul preşedinte american Donald......
Șeful Apărării rus, Andrei Belusov, crede că există posibilitatea unui conflict cu NATO în Europa în următorul deceniu
Șeful Apărării rus, Andrei Belusov, crede că există posibilitatea unui conflict cu NATO în Europa în următorul deceniu
Moscova trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, inclusiv pentru posibilitatea unui conflict cu NATO în Europa ...
După demisia lui Carlos Tavares, Stellantis e condusă de un comitet executiv, prezidat de John Elkann
După demisia lui Carlos Tavares, Stellantis e condusă de un comitet executiv, prezidat de John Elkann
Condus de președintele John Elkann, Stellantis, proprietarul a 14 mărci, inclusiv Fiat, Jeep și Ram, acționează rapid ...
Director Daimler Truck: Transportul autonom aduce beneficii tuturor. Miturile sunt contrazise de realitate
Director Daimler Truck: Transportul autonom aduce beneficii tuturor. Miturile sunt contrazise de realitate
Joanna Buttler, Head of Global Autonomous Technology Group la Daimler Truck, explică de ce multe dintre acuzele aduse deplasării ...