Spania își vinde companiile de stat

Guvernul conservator de la Madrid a decis accelerarea vânzării entităţilor financiare cu capital majoritar public, pentru a înregistra progrese în consolidarea financiară a sectorului public şi a obţine capital pentru sectoarele productive, potrivit Reuters.
Economica.net - lun, 09 apr. 2012, 20:14
Spania își vinde companiile de stat

La reuniunea avută luni de premierul spaniol Mariano Rajoy cu vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria, cu miniştrii Economiei şi Finanţelor, precum şi cu consilierii economici, s-a decis şi adoptarea unui calendar de reforme structurale în următoarele săptămâni, care include privatizări şi reforme în diferite domenii, astfel încât să se observe îmbunătăţiri din punctul de vedere al flexibilităţii economiei spaniole, în sectoare precum cel energetic, pe piaţa internă, pe piaţa imobiliară şi pentru sprijinirea activităţilor antreprenoriale.

De asemenea, la aceeaşi reuniune, cei prezenţi au definitivat şi conţinutul Programului de stabilitate pentru 2012-2015 – care prevede un angajament ferm pentru reducerea deficitului public la 3% din PIB în 2013 şi face estimări privind reformele structurale, care să schimbe tendinţa de scădere a economiei şi de pierdere a locurilor de muncă – precum şi Programul Naţional de Reforme pentru Spania, pentru anul acesta. Acesta din urmă va fi prezentat executivului comunitar luna aceasta şi în el este repetat angajamentul reducerii deficitelor înregistrate de comunităţile autonome spaniole – la 1,5% din PIB în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...