Spania introduce plafoane pe datoriile administraţiilor regionale, în speranţa de a reduce deficitul

Economica.net
01 08. 2012
spania__steag_spania_64492800_90666800_95262700

„Vom respecta cu toţii ţintele de deficit”, a declarat ministrul Bugetului, Cristobal Montoro, într-o conferinţă de presă convocată după o întâlnire cu şefii finanţelor din cadrul celor 17 administraţii regionale, transmite Bloomberg.

Mai mulţi reprezentanţi regionali au afirmat apoi că noile reguli introduse de guvernul central îi vor forţa să extindă măsurile de austeritate.

Guvernul spaniol a obţinut o linie de finanţare de 100 miliarde euro de la statele din zona euro pentru recapitalizarea băncilor din ţară, iar Rajoy încearcă să evite un „bailout” în toată regula, condiţionat prin măsuri de austeritate şi alte elemente caracteristice acordurilor cu FMI şi UE.

Costurile de finanţare ale Spaniei, redate prin randamentul de pe piaţa secundară al obligaţiunilor de stat cu maturitatea la 10 ani, au atins pe 25 iulie un record de la introduerea euro, de 7,75%, deşi Rajoy a anunţat recent cel de-al patrulea pachet de măsuri de austeritate din ultimele şapte luni.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că va face tot ceea ce este necesar pentru a proteja moneda euro. Poziţia lui Draghi a fost sprijinită prin declaraţii de mai mulţi lideri europeni, inclusiv cancelarul german Angela Merkel, iar costurile de finanţare ale Spaniei au scăzut cu un punct procentual, la 6,75% în şedinţa de tranzacţionare de miercuri.

Plafoanele impuse de Spania pe datoriile administraţiilor regionale reprezintă, în medie 15,1% din PIB pentru acest an, respectiv 16% din PIB pentru 2013.

Administraţiile regionale au un grad de îndatorare de 13,1% din PIB şi un deficit de 3,3% din PIB, potrivit datelor de la sfârşitul anului trecut.

Autorităţile regionale administrează, în Spania, peste o treime din cheltuielile publice, şi sunt considerate responsabile în mare măsură pentru derapajul fiscal de anul trecut al guvernului central, care a depăşit ţinta de deficit asumată.

Deficitul bugetar al Spaniei a fost de 8,9% din PIB anul trecut, aproape neschimbat faţă de nivelul din 2010.

În cele şapte luni de mandat, guvernul Rajoy a acordat în repetate rânduri ajutoare de urgenţă administraţiilor regionale pentru a preveni un faliment. Madridul a transferat fonduri către regiuni şi a obţinut credite bancare de 41 miliarde euro pentru a ajuta autorităţile regionale să-şi plătească furnizorii şi să achite la timp împrumuturi.

Sprijinul acordat administraţiilor regionale a afectat serios finanţele publice centrale, deficitul guvernului urcând la 4,04% din PIB la jumătatea anului. Spania trebuie să se încadreze în acest an într-o ţintă de deficit de 6,3% din PIB.