Spania, Italia şi Franţa cer aplicarea imediată a acordurilor summitului din iunie

Economica.net
24 07. 2012
italia_sxc_50375600

„Rapiditatea este o condiţie esenţială a succesului tuturor iniţiativelor europene, dar există un decalaj îngrijorător între deciziile luate de Consiliul European şi aplicarea acordurilor”, afirmă în comunicat secretarul de stat spaniol pentru UE, Estado Mendez de Vigo.

Italia şi Spania au obţinut la summitul din 28-29 iunie ca Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) şi succesorul acestuia, Mecanismul European de Stabilitate (MES) să poată recapitaliza direct băncile cu probleme financiare, fără să îndatoreze mai mult guvernele.

Se menţin însă elemente necunoscute, în special cele privind momentul intrării în vigoare a MES şi foncţionarea acestuia, în timp ce Germania refuză crearea obligaţiunilor comune.

MES este în întârziere şi nu va fi lansat înainte de cel sfârşitul lunii septembrie, întrucât Curtea Constituţională germană trebuie să se pronunţe asupra acestui instrument, dotat cu o capacitate de 500 de miliarde de euro.

Până atunci, zona euro trebuie să se descurce cu FESF, care dispune de circa 200 de miliarde de euro, sumă considerată insuficientă pentru salvarea unor ţări precum Italia şi Spania.