Spania lasă în urmă un an marcat de crize. Ce obiective au ibericii pentru 2014

Dintre acestea, două creează multe aşteptări, dar în acelaşi timp se vor dovedi dificil de gestionat: ieşirea din criza economică şi relansarea economiei, în special în privinţa ofertei de noi locuri de muncă, şi stabilitatea politică, pe fondul numeroaselor scandaluri şi procese de corupţie, dar îndeosebi pusă la îndoială din cauza revendicărilor secesioniste venite din Catalonia, unde autorităţile regionale au anunţat deja organizarea unui referendum privitor la independenţă, catalogat de Madrid drept ilegal.

Spania a ieşit din recesiune încă din al treilea trimestru al anului, cu o creştere economică minoră – de 0,1%, înregistrată ca atare de Banca Spaniei – care nu se reflectă însă la nivel personal pentru milioanele de spanioli care au trecut prin momente din ce în ce mai grele în cei cinci cinci ani de criză. Pesimismul nu îi părăseşte pe spanioli, în ciuda faptului că actualul guvern conservator de la Madrid a încercat în ultimii doi ani să arate că sacrificiile impuse de amplele reduceri bugetare şi reformele structurale din aproape toate sectoarele şi în general eforturile cerute populaţiei încep să dea roade. Recent, mai multe sondaje de opinie arătau că marea majoritate a spaniolilor consideră că nu se observă niciun semn al îmbunătăţirii situaţiei economice şi nu cred că Spania a început să iasă din recesiune. Şomajul, corupţia şi situaţia economică generală sunt în continuare cele mai mari probleme percepute ca atare de numeroşi spanioli. Pe tot parcursul anului, spaniolii au ieşit în stradă cu revendicări de ordin social, aşa cum ar fi cele din două sectoare considerate importante şi mai ales garantate de modelul european al statului bunăstării: educaţia, care a înregistrat prima grevă generală, şi sănătatea, unde protestele s-au generalizat.

De cealaltă parte, guvernanţii susţin şi încearcă să convingă populaţia că reformele structurale întreprinse în ultimii doi ani în Spania au început deja să dea rezultate şi favorizează competitivitatea economiei spaniole. Amplele reforme structurale întreprinse de guvernul de la Madrid – în sănătate, educaţie, piaţa forţei de muncă, sistemul de pensii sau sectorul bancar – dau deja rezultate, contribuind la îmbunătăţirea situaţiei economiei spaniole şi vor funcţiona şi pe viitor, astfel că vor duce la crearea de noi locuri de muncă, la creşterea economică şi în cele din urmă la încasări mai mari la bugetul de stat, care vor fi folosite ulterior pentru finanţarea mai eficientă a serviciilor publice, după cum explica recent premierul Mariano Rajoy.

Actualul şef al guvernului spaniol a întreprins cel mai ambiţios, dar şi cel mai dur plan de reforme structurale din perioada democraţiei spaniole, de când a câştigat alegerile legislative din urmă cu doi ani, iar afirmaţiile lui se bazează pe două fapte concrete: la sfârşitul lunii octombrie, atât Banca Spaniei, cât şi Institutul spaniol de statistică au anunţat şi confirmat faptul că economia spaniolă a ieşit din recesiune tehnică în al treilea trimestru al anului, înregistrând o creştere economică de 0,1% din PIB, iar miniştrii economiei şi finanţelor din statele zonei euro au decis că Spania va ieşi din programul de asistenţă financiară pentru bănci, după 18 luni de la contractarea, de la troica CE-FMI-BCE, a celor 41,3 miliarde de euro folosite pentru recapitalizarea parţială a băncilor spaniole.

Într-adevăr, previziunile macroeconomice pentru anul 2014 sunt cel puţin încurajatoare, în special pentru că vin nu numai din partea guvernului de la Madrid: Spania iese din programul de asistenţă financiară, estimează creştere economică şi menţinerea sub control a deficitului public, aşa cum s-a angajat în faţa autorităţilor europene. Din punctul de vedere al populaţiei însă, rezultatele nu se vor vedea curând în îmbunătăţirea nivelului de trai: numărul şomerilor, care a depăşit în cursul anului pentru prima oară pragul de 5 milioane (ulterior acesta a scăzut la 4,8 milioane, potrivit datelor Ministerului spaniol al muncii, n.r.) nu va mai creşte semnificativ în 2014, însă se va menţine în continuare la peste un sfert din populaţia aptă de muncă care nu îşi găseşte un job.

Spaniolii nu mai au încredere nici în promisiunile politicienilor, nici într-o clasă politică în stare să îndeplinească aceste promisiuni. Chiar partidul de la guvernare, Partidul Popular, care a câştigat alegerile generale din 2011 cu o majoritate absolută reflectată în legislativul central, a fost afectat, de-a lungul anului, de o mare problemă de imagine, care i-a adus ulterior discreditare în percepţia cetăţenilor spanioli, care îşi aleg legiuitorii cu o rată suficient de ridicată de participare la vot (de aproape 70%), pentru a le acorda deplină legitimitate. Corupţia a fost mereu o problemă a politicii spaniole, însă anul 2013 a împins pentru prima oară această problemă în prim plan cu acuzaţii aduse însuşi premierului Mariano Rajoy, care ar fi primit, potrivit unei presupuse contabilităţi ascunse a partidului, zeci de mii de euro bani la negru, vreme de ani de zile. Pentru prima oară, şeful guvernului spaniol a compărut în faţa legislativului pentru a da explicaţii pentru acuzaţiile aduse şi a susţinut răspicat că nu a primit niciodată bani la negru şi nici nu a ştiut vreodată de presupusele cheltuieli şi donaţii ilegale, acum cercetate în justiţie.

Discreditarea politică suferită de partidul de la guvernare, care o recunoaşte parţial şi susţine că lucrurile ar fi putut fi explicate mai limpede cetăţenilor, în special când apar astfel de acuzaţii de corupţie în vremuri de criză economică şi reduceri bugetare, a fost înrăutăţită, tot în plan politic, de revendicările secesioniste venite din Catalonia. Iniţial, acestea au fost exprimate şi justificate de guvernanţii regionali (CiU, o coaliţie de formaţiuni naţionaliste, susţinută la guvernare în Catalonia de radicalii republicani de la ERC, n.r.), de lipsa unui acord cu guvernul central în privinţa unui pact fiscal special pentru Catalonia, unde din ce în ce mai multe voci critice susţin că regiunea primeşte prea puţin de la stat şi contribuie prea mult la economia ţării. Guvernul central a refuzat să acorde Cataloniei avantaje fiscale deosebite de cele acordate restului regiunilor Spaniei, drept pentru care susţinătorii secesiunii sau cel puţin ai aşa numitului ‘drept de a decide’ invocat de vocile moderate, au favorizat crearea unui curent de opinie în cadrul căruia s-au vehiculat autodeterminarea regiunii, declararea unilaterală a independenţei şi în cele din urmă a fost anunţată oficial organizarea unui referendum în 9 noiembrie 2014.

Faptul că guvernul central a reacţionat imediat, iar premierul Mariano Rajoy a declarat limpede că un astfel de referendum, cu două întrebări, legate de statalitatea şi independenţa Cataloniei, este ilegal, neconstituţional şi, drept urmare, nu va avea loc, nu este câtuşi de puţin în măsură să liniştească spiritele şi să lase să se întrezărească stabilitate politică în Spania în anul ce va urma. Executivul spaniol refuză orice fel de negocieri pe marginea acestei teme, iar forţele politice catalane, cu unele excepţii notabile, susţin că această consultare populară va avea sigur loc în 2014. Anul păstrează un sporit potenţial simbolic, întrucât se împlinesc exact trei secole de când, la 11 septembrie (Ziua Cataloniei, Diada, n.r.), trupele regelui Filip al V-lea au intrat în Barcelona, atunci începând, după cum susţin naţionaliştii radicali ‘ocupaţia spaniolă asupra Cataloniei’. Semnalele clare transmise de la Bruxelles, potrivit cărora un stat care se scindează dintr-unul membru al UE rămâne în afara Uniunii nu au fost nici ele în măsură să oprească avântul susţinătorilor secesiunii, care se bazează în special pe puterea economiei catalane şi susţin chiar că va putea fi posibilă menţinerea monedei unice europene.

Spania încheie anul şi aşteaptă 2014 cu aceste teme majore de actualitate, însă de-a lungul ultimelor luni nu au lipsit alte chestiuni politice şi economice care au umplut primele pagini ale cotidienelor centrale şi au ocupat atenţia opiniei publice.

În plan politic, dincolo de corupţia care a afectat aproape toate partidele de la nivel central şi regional, politicienii au fost în principal discreditaţi de incapacitatea aparentă de a asculta şi rezolva problemele cetăţenilor, care pur şi simplu nu mai au încredere în ei.

În plus, Spania este în continuare implicată într-un ultim conflict teritorial colonial cu un alt stat membru al UE, Marea Britanie, iar chestiunea Gibraltarului a fost ‘resuscitată’ cu dispute legate de drepturile pescarilor andaluzi, afectate de construcţia unui recif artificial de către autorităţile din promontoriu, cu argumentaţii referitoare la protecţia mediului.

Madridul a pierdut încă o cursă olimpică şi a renunţat să mai candideze pentru organizarea unor Jocuri Olimpice, iar eşecul a fost asumat şi în plan politic, dincolo de informaţiile neoficiale vehiculate, legate de numeroasele scandaluri de dopaj din sport, un domeniu de asemenea afectat de corupţie şi înşelăciuni financiare sau deturnare de fonduri publice.

Tot din punct de vedere politic, Spania a trebuit să suporte o controversată decizie a CEDO privitoare la eliminarea doctrinei Parot, folosită în jurisprudenţa spaniolă pentru a împiedica reducerea pedepselor cu închisoarea pentru delictele grave ale celor condamnaţi pentru crime, violuri sau acte de terorism.

Populaţia Spaniei a scăzut pentru prima oară în 2013 şi din cauza plecării imigranţilor, la 46,7 milioane de locuitori – număr total cu 0,2% mai mic faţă de anul anterior. Numărul şomerilor a depăşit pentru prima oară pragul de 5 milioane, deşi acesta s-a redus ulterior în ultimele luni ale anului. Reforma sistemului de pensii, menită să sporească încasările la buget pentru a menţine sistemul viabil, va impune creşterea vârstei de pensionare până la cel puţin 67 de ani, pe termen mediu şi lung.

Spaniolii s-au văzut nevoiţi să se lupte şi anul acesta cu măsurile mai restrictive impuse în accesul la sistemul public de sănătate. Au participat şi la prima grevă generală din educaţie, convocată din cauza adoptării, de către guvernul conservator de la Madrid, a unei controversate reforme, faţă de care întreaga opoziţie parlamentară a anunţat că va fi abrogată imediat ce Partidul Popular nu va mai deţine majoritatea absolută în legislativ.

Pentru prima oară, guvernul a luat în discuţie în 2013 modificarea legii ipotecilor, în special pe fondul numeroaselor evacuări din casele ipotecate ale spaniolilor care şi-au luat credite pe care nu le-au mai putut onora – atât din cauza crizei economice, cât şi din cauza unor anumite clauze considerate abuzive, care sunt acum cercetate la Audienţa Naţională din Spania, în urma unei plângeri penale depuse de reprezentanţii unei platforme sociale. Mai mult, guvernanţii au aplicat măsuri de amânare a deciziilor de evacuări în cazurile cele mai grave din punct de vedere social şi au creat rapid un fond de locuinţe sociale, cu chirii minime pentru familiile aflate în risc de excluziune socială.

Casa Regală a Spaniei a rămas şi anul acesta în atenţia publică, atât ca urmare a stării de sănătate a regelui Juan Carlos, ale cărui atribuţii au fost asumate uneori de prinţul moştenitor Felipe de Asturias, cât şi din cauza scandalului de deturnare de fonduri în care este implicat şi cercetat de justiţie ginerele monarhului, Inaki Urdangarin, căsătorit cu Infanta Cristina, fiica cea mică a regilor Spaniei.

În 2014, se aşteaptă atât efectele vizibile ale reformelor structurale întreprinse de guvernul spaniol, cât şi ceea ce Mariano Rajoy a anunţat încă de la începutul acestui an drept ‘a doua generaţie de reforme’. Printre acestea se numără şi mult aşteptata reformă fiscală, în special pentru că spaniolii se aşteaptă la reducerea taxelor şi impozitelor, promisă de guvernanţi imediat ce economia va da semne de redresare. Spania iese din programul de asistenţă financiară, iar deficitul public încetează să mai fie o problemă majoră, tocmai ca urmare a măsurilor de reduceri bugetare.

2014 este an electoral şi în Spania, care se pregăteşte de dezbateri politice pentru scrutinul europarlamentar din primăvară. Chiar dacă politicienii se angajează, în linia dorită de Bruxelles, să organizeze o campanie cu teme europene, ca de fiecare dată, acest scrutin va fi în măsură să ofere o imagine în avanpremieră a situaţiei politice interne, înaintea unui alt an electoral – 2015 – când vor avea loc atât scrutine regionale în cele 17 comunităţi autonome spaniole, cât şi unul general.