Spania majorează salariul minim de la 1 septembrie
„Creştere cu 15 euro pe lună (aproximativ 1,6%) se va aplica retroactiv de la 1 septembrie 2021”, au anunţat Ministerul Muncii şi sindicatele CCOO şi UGT într-un comunicat comun de presă.
Însă acest acord, care duce salariul minim brut la 1.125 de euro pe lună, nu a fost semnat şi de patronat, care consideră că o nouă majorare a salariului minim ar putea afecta revenirea economiei.
În replică, această majorare cu 15 euro a fost considerată, iniţial, insuficientă de sindicate, pe fondul accelerării inflaţiei şi a preţurilor record la electricitate. Însă până la urmă sindicatele au acceptat o majorare cu 15 euro după ce au convenit cu Guvernul că noi creşteri vor avea loc în 2022 şi 2023, în ideea de a putea fi respectat obiectivul de a duce salariul minim la 60% din salariul mediu, până la finele lui 2023.
În 2019, Guvernul lui Pedro Sanchez a majorat salariul minim cu 22%, până la 1.050 euro brut. Aceasta a fost urmată de o a doua majorare cu 5,5% în luna ianuarie 2020.
Toate aceste creşteri, cele mai importante din ultimele decenii, sunt destinate aducerii salariului minim din Spania în apropiere de nivelul din ţările vecine europene.