Premier Spania: Nu renunţăm la obiectivul de reducere a deficitului bugetar

Economica.net
02 04. 2012
valencia1008_1_31358800

„Reducerea deficitului la 5,3% în acest an este absolut indispensabilă, un obiectiv la care nu putem renunţa”, a arătat Rajoy.

Şeful guvernului conservator a reiterat că Spania va redeveni o ţară care îşi respectă angajamentele şi va ocupa locul care îi revine. El a admis totuşi că Spania se află în faţa unei sarcini gigantice, cu obiectivul de a crea locuri de muncă, în condiţiile unei rate record a şomajului, de 22,85%.

„Ştim ce avem de făcut. Nu sunt în poziţia de a da veşti bune spaniolilor, dar voi fi. Suntem pe cale să punem bazele redresării economice”, a asigurat Rajoy.

Guvernul spaniol a aprobat vineri un proiect de buget pentru 2012, care prevede reducerea deficitului bugetar la 5,3% din PIB, după 8,51% anul trecut.

Administraţia centrală trebuie să facă economii, inclusiv la ministere, şi majorări de impozite de 27,3 miliarde de euro.
Majoritatea analiştilor consideră însă că Spania are nevoie de aproximativ 50 de miliarde de euro, având în vedere recesiunea care va determina contractarea PIB cu 1,7% în acest an.

Economii vor fi făcute şi de către regiunile autonome şi municipalităţile oraşelor.

„Acest efort trebuie făcut şi de regiunile autonome şi autorităţile locale, pentru reducerea deficitului lor public şi a cheltuielilor”, a spus şeful guvernului.

Rajoy a avertizat că nu este momentul pentru construcţia de pavilioane, drumuri şi aeroporturi, făcând referire la lucrări de infrastructură inutile, care au afectat finanţele autorităţilor regionale.

Cele 17 regiuni spaniole, care beneficiază de o autonomie largă, au încheiat anul trecut cu un deficit de 2,94% din PIB-ul Spaniei. Guvernul a prevăzut pentru acest an un deficit de 1,5% din PIB, pentru regiuni.