Spania: Perioada de exploatare a celei mai vechi centrale nucleare va fi prelungită

Ministrul spaniol al Industriilor, Jose Manuel Soria, a anunţat sâmbătă că perioada de exploatare a celei mai vechi centrale nucleare din Spania va fi prelungită cu încă cinci sau chiar şase ani, o decizie pe care ecologiştii o consideră 'iresponsabilă', transmite AFP.
Economica.net - Dum, 19 feb. 2012, 08:58

‘Nu ne puteem permite să subutilizăm resursele energetice’, a explicat ministrul, în contextul în care Spania ar putea recădea în recesiune în acest trimestru şi a adoptat măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar. ‘Trebuie să găsim un bun mix, o bună combinaţie între diferitele surse de energie’, a insistat oficialul spaniol.

Centrala nucleară de la Garona a intrat în exploatare în anul 1971, fiind prima centrală de acest fel construită în Spania. Mai multe organizaţii ecologiste, printre care şi Greenpeace, au cerut în trecut închiderea ei, prezentând-o ca fiind ‘sora geamănă’ a centralei japoneze de la Fukushima, unde a avut loc o explozie anul trecut, în luna martie, în urma unui seism urmat de tsunami. Una dintre principalele organizaţii ecologiste spaniole, ‘Ecologistas en accion’, a emis un comunicat în care consideră ‘iresponsabilă menţinerea în exploatare a unei centrale vechi, construită înaintea învăţămintelor rezultate din principalele accidente nucleare (…) şi care suferă de probleme nerezolvate’.

Centrala de la Garona ar fi urmat să-şi înceteze activitatea la 1 aprilie 2013, după ce fostul guvern socialist i-a prelungit în anul 2009 durata de viaţă cu patru ani, pentru a se reduce dependenţa faţă de importurile de petrol. În prezent, Spania dispune de şase centrale nucleare. În anul 2011, Parlamentul spaniol a adoptat o lege care suprimă limitarea duratei de viaţă a centralelor nucleare la 40 de ani, permiţând astfel prelungirea exploatării acestora

Te-ar mai putea interesa și
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever de gripă aviară din țară săptămâna trecută a arătat mutații......
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, ...
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...