Spania presează celelalte țări UE să ajungă la un acord privind reforma pieței comune de energie electrică

Spania, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, vrea ca statele membre să ajungă, în următoarele săptămâni, la un acord de principiu cu privire la reforma organizării pieţei comune a energiei electrice, a dezvăluit pentru Reuters o sursă din interiorul Ministerului spaniol al Energiei.
AGERPRES - vin, 07 iul. 2023, 21:17
Spania presează celelalte țări UE să ajungă la un acord privind reforma pieței comune de energie electrică

Cele 27 de state membre UE nu au reuşit încă să ajungă la o poziţie comună cu privire la reformele preconizate pentru organizarea pieţei energiei electrice a UE, în ideea de a accelera dezvoltarea energiei din surse regenerabile şi a-i proteja pe consumatori de creşterile de preţuri. Unul dintre subiectele asupra căruia statele membre au opinii divergente sunt ajutoarele de stat acordate centralelor electrice, iar sursa citată de Reuters susţine că acesta rămâne şi principalul punct sensibil.

Spania, ţara care va deţine preşedinţia rotativă a UE până la finele anului, a făcut din obţinerea unui acord în acest dosar una dintre priorităţile sale. Preşedinţia spaniolă va fi ultima înainte de alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie 2024, ceea ce face şi mai urgentă finalizarea reformei.

Diplomaţii spanioli lucrează intens pentru a intermedia un acord de principiu înainte de vacanţa de vară, a dezvăluit sursa, obiectivul fiind debutul negocierilor cu Parlamentul European şi Comisia Europeană după vacanţă şi finalizarea acordului până la sfârşitul anului.

Săptămâna următoare, Spania va găzdui o reuniune informală a miniştrilor mediului şi energiei la Valladolid, însă reforma organizării pieţei energiei electrice nu se află pe agenda discuţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie listată la BVB, vor dezvolta un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 18,15......
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza riscurilor inflaționiste – guvernatorul Băncii Naționale a Austriei
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza ...
Banca Centrală Europeană ar putea să aştepte o perioadă mai lungă de timp înainte de a adopta o nouă reducere a dobânzii ...