Spania se aşteaptă la redresarea turismului în 2021

22 03. 2021
spania_drapel_f53d552579_525x349_69240100

„Poate obiectivul ideal este să avem jumătate din turiştii pe care i-am avut în 2019. Aceasta ar fi o realizare pentru industria turismului”, a declarat oficialul spaniol la un eveniment organizat de agenţia de presă Europa Press.

Spania este printre statele membre UE care au făcut presiuni semnificative pentru ca Certificatul Verde Digital să fie gata până la sezonul turistic de vară.

Zeci de mii de turişti germani au sosit în weekend în Insulele Baleare, un sprijin binevenit pentru turismul local, deşi localnicii sunt nemulţumiţi că nu pot călători din cauza restricţiilor impuse de autorităţile de la Madrid.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INE), numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a scăzut în 2020 cu peste 80%, după ce autorităţile au impus restricţii de călătorie pentru a atenua efectele pandemiei. Spania a primit doar 19 milioane de turişti străini anul trecut, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1969. De asemenea, cheltuielile turiştilor străini în 2020 au scăzut cu 78,5%, la 19,74 miliarde de euro.

Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,5 milioane, acesta fiind al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti. Ei au cheltuit 91,91 miliarde de euro.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% – 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas.