Spania se pregăteşte pentru „toamna protestelor”

Spania se pregăteşte pentru o toamnă presărată cu proteste prin care populaţia îşi va exprima nemulţumirea faţă de recesiune şi austeritate, deşi liderii de la Madrid au căutat, prin cele mai recente declaraţii, să transmită că strategia de reformare a economiei se va îndepărta de "tăieri".
Economica.net - lun, 17 sept. 2012, 08:41
Spania se pregăteşte pentru

Ministrul Finanţelor Luis de Guindos le-a transmis la sfârşitul săptămânii trecute partenerilor europeni reuniţi în Cipru că viitoarele măsuri de revigorare a economiei nu vor presupune noi reduceri ale cheltuielilor publice, potrivit WSJ.com.

Sâmbătă, zeci de mii de spanioli au protestat pe străzile Madridului, cerând un referendum privind măsurile anticriză ale guvernului.

Liderii europeni se pregătesc pentru o nouă rundă dură de negocieri anticriză, de această dată cu privire la condiţiile unui eventual acord de sprijin financiar pentru Spania, a treia mare economie din zona euro.

Măsurile propuse de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru reducerea costurilor de finanţare ale statelor aflate în dificultate, inclusiv Spania, au fost sprijinite de Germania cu condiţia aplicării unor termeni întâlniţi de obicei în acordurile de ajutor extern, precum ţinte în zona finanţelor publice şi termene pentru reformele structurale. Totodată, intervenţia BCE nu poate avea loc fără o solicitare de sprijin din partea statului.

Astfel, ca de fiecare dată în ultimii doi ani, părerile sunt împărţite la vârful UE şi în privinţa condiţiilor unui eventual acord de spijin pentru Spania.

În Spania, sindicatele sunt pregătite să declanşeze greve generale în zona serviciilor publice, în cadrul unei campanii de proteste prin care doresc să determine convocarea unui referendum privind măsurile de austeritate. „Tăierile” nu s-au numărat printre promisiunile din campania electorală, spun sindicaliştii.

Atent la mişcările de stradă, Luis de Guindos a declarat sâmbătă în Cipru că sacrificiile presupuse de măsurile de austeritate sunt „absolut necesare pentru a depăşi o perioadă dificilă şi pentru a contrui o fundaţie pentru revenirea economică”.

Oficialul a indicat totodată că guvernul nu ia în calcul lui reduceri ale cheltuielilor publice.

„Măsurile existente sunt suficient de semnificative şi ambiţioase”, a afirmat el, făcând referire la angajamentul Spaniei de a reduce deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB până în 2014. Anul trecut, golul de finanţare al statului a fost de 9% din PIB.

Guvernul condus de premierul Mariano Rajoy nu a decis încă dacă va solicita sprijin extern şi pare că încearcă să evite asumarea unui program prin care să cedeze parţial suveranitatea către foruri internaţionale.

Italia şi Franţa susţin poziţia Madridului, considerând că guvernul spaniol a luat măsuri bune şi nu ar trebui să fie supus unor condiţii suplimentare.

Germania considră însă esenţială introducerea unor termene şi condiţii pentru a asigura consolidarea competitivităţii economice a Spaniei.

Şi în Portugalia semnalele de rezistenţă faţă de austeritate sunt tot mai evidente. Zeci de mii de protestatari au manifestat în 40 de orşe portugheze sâmbătă, contestând reducerile salariale şi creşterea contribuţiilor sociale.

Te-ar mai putea interesa și
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin Fondul European Agricol
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a solicitat luni Comisiei Europene modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115, astfel încât achiziţia de animale de reproducţie să......
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de ...
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va anunţa în curând noi taxe vamale pentru autovehicule, aluminiu ...
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că a aprobat ...