Spania şi Portugalia vor legături comerciale mai strânse cu fostele colonii din America Latină

Liderii Spaniei şi Portugaliei, ţări aflate în recesiune economică, au încercat, în cadrul unui summit organizat la finalul săptămânii trecute, să întărească legăturile comerciale cu fostele colonii din America Latină, potrivit Wall Street Journal.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 12:25
Spania şi Portugalia vor legături comerciale mai strânse cu fostele colonii din America Latină

Summit-ul, unde din 1991 se întâlnesc cei mai importanţi lideri din America Latină şi Peninsula Iberică, scoate în evidenţă schimbarea raportului de forţe dintre Europa şi America Latină. Timp de decenii, Europa, mai ales Spania, a avut o poziţie privilegiată în regiune în privinţa investiţiilor. Pe parcursul weekend-ului, liderii Spaniei şi Portugaliei au cerut, însă, repetat ţărilor din America Latină ajutor pentru ieşirea din dificultăţile economice.

Oficialii prezenţi au decis să deschidă proiectele de infrstructură unor investiţii mai mari din sectorul privat prin încurajarea parteneriatelor între stat şi companii.Aceasta ar putea fi o oportunitate majoră pentru Spania, ale cărei firme de construcţii, printre cele mai mari din Europa, ar avea de câştigat din afacerile cu guvernele din America Latină.

De asemenea, este vizată reducerea birocraţiei pentru întreprinderile mici şi mijlocii care vor să facă afaceri în alte ţări, dar şi înfiinţarea unui centru privat de arbitraj pentru a ajuta la rezolvarea disputelor dintre companiile din Spania, Portugalia şi America Latină.

Cele două ţări europene au fost lovite de cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. Şomajul a atins niveluri record, de 25% în Spania şi de 16% în Portugalia. Guvernele celor două ţări se aşteaptă ca recesiunea să persiste şi anul următor, în timp ce tulburările sociale iau amploare.

În contrast, PIB în America Latină va creşte cu 3,25 în acest an şi cu 4% în 2013, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Democraţia a ajutat stabilitatea şi investiţiile în regiune. Gradul de îndtorare raportat la PIB din Brazilia şi Columbia, de circa 40%, este la mai puţin de jumătate faţă de Portugalia sau Spania.

„America Latină trăieşte o adevărată renaştere”, a declarat preşedintele statului Chile, Sebastian Piñera.

Unii lideri din America de Sud au criticat politicienii din Spania şi Portugalia pentru programele severe de austeritate, asemănate cu cele introduse de propriile ţări în urmă cu două decenii, din cauza îndatorării, şomajului şi deprecierii monedei. America Latină a fost afectată de un deceniu de stagnare din cauza acestor politici, au spus aceştia.

„Este greu de crezut că o consolidare fiscală colectivă este benefică. Încrederea nu poate fi construită doar pe sacrificiu”, a declarat preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff.

Imediat după Rousseff, premierul Portugaliei, Pedro Passos Coelho, a afirmat că austeritatea oferă singura cale către creştere economică. Passos Coelho a declarat, în repetate rânduri, că ţările puternic îndatorate vor recâştiga încrederea investitorilor doar dacă vor arăta că îşi pot controla finanţele.

Confruntate cu declinul consumului pe pieţele interne, companiile din Spania şi Portugalia se bazează tot mai mult pe afacerile din America Latină pentru a genera venituri şi profit.

Totuşi, America Latină, care tradiţional a fost un beneficiar de investiţii, înregistrează o schimbare. Companiile din regiune, cu lichidităţi şi acces uşor la credite, au început să cumpere active din Europa. După ce s-au extins în propria regiune, aceste companii vor să folosească Spania şi Portugalia pentru acces la pieţele din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

În acest an, companii din America Latină au achiziţionat active europene de peste 10 miliarde de euro, potrivit furnizorului de date Dealogic, cel mai ridicat nivel începând cel puţin din 1995.

Te-ar mai putea interesa și
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
FCA US, divizia americană a grupului Stellantis a decis să plătească penalități de 4,2 milioane de dolari pentru a opri un viitor proces intentat de autoritatea pentru calitatea aerului din......
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în ...
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...