Spania şi România au cele mai mari efective de ovine din Uniunea Europeană

Uniunea Europeană avea la finele anului trecut peste 60 de milioane de capete de ovine însă cele mai mari efective erau înregistrate în doar două ţări: Spania (15 milioane sau 25% din totalul UE) şi România (10 milioane sau 17% din totalul UE), potrivit datelor publicate marţi de Eurostat.
AGERPRES - mar, 17 mai 2022, 15:50
Spania şi România au cele mai mari efective de ovine din Uniunea Europeană

Aceste date arată că România se numără printre statele membre UE relativ specializate pe creşterea anumitor specii de animale, alături de Grecia, care este responsabilă pentru 25% din efectivele de caprine din UE, Irlanda, care este responsabilă pentru 9% din efectivele totale de bovine şi Danemarca, responsabilă pentru 9% din efectivele totale de porci, scrie Agerpres.

La finele anului trecut, în UE erau 142 de milioane de porci, 76 de milioane de bovine, 60 de milioane de ovine şi 11 milioane de caprine.

Cu toate acestea, majoritatea efectivelor de animale din UE sunt crescute în doar câteva state membre: Spania (24% din efectivele totale de porcine, 25% din efectivele de ovine, 23% din efectivele de caprine şi 9% din efectivele de porcine), Franţa (23% din efectivele de bovine, 12% din efectivele de ovine şi caprine şi 9% din efectivele de porcine) şi Germania (17% din efectivele de porcine, 15% din efectivele de bovine, 3% din efectivele de ovine şi 1% din efectivele de caprine).

Între 2010 şi 2021, efectivele de ovine şi caprine din UE au înregistrat un trend descrescător susţinut, fiind cu 10% respectiv 13% mai mici în 2021 comparativ cu 2010. În schimb, efectivele de porcine erau mai mari cu 2% în 2021 comparativ cu 2010.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că efectivele de ovine au crescut de la 8,8 milioane în 2012, până la peste 10 milioane de capete în 2021. În aceeaşi perioadă, au crescut şi efectivele de caprine, de la 1,26 milioane, până la 1,48 milioane de capete. În schimb, efectivele de porci au scăzut puternic de la 5,2 milioane, până la 3,6 milioane de capete iar efectivele de bovine au scăzut uşor de la 2 milioane, până la 1,81 milioane de capete.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de tractoare, în cădere liberă, inclusiv în România
Vânzările de tractoare, în cădere liberă, inclusiv în România
2024 se anunță cel mai prost an după 2016 pentru producătorii de tractoare și mașini agricole, ale căror vânzări au scăzut spectaculos peste tot în lume. În primele șase luni, în......
Databricks, o companie de IT din America, cu doi profesori români printre fondatori, a obținut o finanțare de 10 miliarde de dolari și a ajuns să valoreze 62 de miliarde
Databricks, o companie de IT din America, cu doi profesori români printre fondatori, a obținut o finanțare de 10 miliarde ...
Databricks, companie din San Francisco ce are printre fondatori doi români, a anunțat că a obținut o finanțare de 10 ...
ButanGas Romania e deţinută acum integral de Veroniki Holding care a cumpărat părţile sociale ale austriecilor de la Propangas cu 3,4 milioane euro
ButanGas Romania e deţinută acum integral de Veroniki Holding care a cumpărat părţile sociale ale austriecilor de la ...
ButanGas Romania, unul dintre cei mai mari jucători din distribuţia de GPL din România, e deţinută acum integral de ...
Honda vrea să dubleze vânzările de mașini hibride până în 2030, ca „punte” către era vehiculelor electrice
Honda vrea să dubleze vânzările de mașini hibride până în 2030, ca „punte” către era vehiculelor electrice
Honda Motor intenționează să își dubleze vânzările globale de mașini hibride la 1,3 milioane de vehicule anual până ...