Spania va renunţa la programul „vizelor de aur” pentru investitorii imobiliari

08 04. 2024
madrid spania 578768

Desfiinţarea programului va ajuta la a face accesul la locuinţe convenabile ‘un drept în loc de o afacere speculativă’, a declarat Sanchez.
Programul le permite cetăţenilor din afara Uniunii Europene care investesc cel puţin 500.000 de euro – fără a contracta un credit ipotecar – pe piaţa imobiliară spaniolă să obţină un permis special de a locui şi munci în ţară timp de 3 ani.

„Astăzi, 94 din 100 de astfel de vize sunt legate de o investiţie imobiliară (…) în oraşele mari care se confruntă cu o piaţă foarte tensionată şi unde este aproape imposibil de găsit o locuinţă decentă pentru cei care deja trăiesc, muncesc şi îşi plătesc taxele aici”, a spus Sanchez.

În şedinţa sa de marţi, guvernul va lansa un proces de eliminare a acestui program, după ce a studiat un raport prezentat de Ministerul pentru Locuinţe.

Ţara vecină Portugalia şi-a modificat recent programul propriu de ‘vize de aur’, din care a exclus investiţiile imobiliare pentru a răspunde crizei în acest domeniu. Străinii care vor să îşi asigure drept de rezidenţă îşi pot plasa totuşi banii în fonduri de investiţii.

Comisia Europeană a cerut de multă vreme să se pună capăt tuturor acestor programe, invocând riscuri de securitate.