Spargeri ca-n filme, hoţi prinşi. Şapte farmacii au fost sparte VIDEO
Reţeaua mai avea şi alţi membri în Braşov. Ei sunt cercetaţi pentru spargeri din judeţele Olt, Teleorman şi Braşov. Hoţii spărgeau doar farmacii şi oficii poştale unde puneau ochii pe casele de valori. De fiecare dată reuşeau să păcălească sistemul de alarmă.
Făceau o gaură în perete şi se strecurau pe burtă pentru a nu declanşa senzorii. Aşa au reuşit să spargă până acum 7 farmacii din mai multe judeţe. Ultima ispravă şi cea care i-a adus şi după gratii a avut loc în weekend, la o farmacie din Capitală, de pe Calea Văcăreşti.
Ca să-i prindă, oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare.