Spaţii medicale reabilitate cu fonduri UE în valoare de 8,2 mil euro, inaugurate în SJU Craiova

Mai multe spaţii medicale ale Ambulatorului de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova au fost inaugurate, miercuri, după ce au fost reabilitate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de 8,2 milioane de euro.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 20:55
Spaţii medicale reabilitate cu fonduri UE în valoare de 8,2 mil euro, inaugurate în SJU Craiova

Lucrările de reabilitare şi modernizare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova au început în luna mai a anului trecut în cadrul unui proiect de peste 34 de milioane de lei din fonduri europene, care a fost întocmit în 2007, dar care, din lipsa banilor, nu a putut fi pus în aplicare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit autorităţilor judeţene, reabilitarea Ambulatoriului era importantă în condiţiile în care anual aproximativ 270.000 de persoane se tratează în această unitate.

„Am venit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru a-i anunţa pe craioveni că am finalizat o parte din lucrările pe care le-am demarat la Ambulatoriul de specialitate, pe care-l reabilităm printr-un proiect pe fonduri europene în valoare de peste opt milioane euro. În zilele următoare, aceste spaţii vor fi pline cu medici, copii şi cu aparatele care vor fi aduse aici. Suntem în faza în care ne pregătim să achiziţionăm cu două milioane euro aparatura medicală de cea mai înaltă clasă, pentru că, în definitiv, degeaba ai oameni bine pregătiţi, degeaba ai aceste spaţii moderne dacă nu ai ultimele cuceriri ale tehnicii”, a declarat Ion Prioteasa.

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a mai afirmat la inaugurarea primelor spaţii ale Ambulatorului de specialitate că vor continua investiţiile la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde se doreşte extinderea Unităţii de Primiri Urgenţă şi construirea unei clădiri noi destinate unei clinici de chirurgie cardio-vasculară şi cardiologie intervenţională.

„Suntem în lucru cu două obiective foarte mari, respectiv extinderea unităţii de primiri urgenţe, care de la 600 de metri pătraţi, atât cât măsoară acum suprafaţa pe care funcţionează UPU, va ajunge la peste 2.000 metri pătraţi, precum şi cu proiectul nostru de construire de la zero a clinicii de chirurgie cardio-vasculară şi cardiologie intervenţională. Din păcate, aşa cum avertizam la un moment dat, expertiza făcută de Ministerul Sănătăţii arată că, după 40 de ani, clădirea are nevoie de consolidare, care înseamnă foarte mult – circa 12 milioane euro”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Florin Petrescu, a spus că echipamentele medicale, care sunt în proces de licitaţie, vor fi achiziţionate cu consultarea specialiştilor din spital.

„De menţionat că întreaga aparatură pe care o achiziţionează Consiliul Judeţean Dolj se face în funcţie de ceea ce au cerut specialiştii spitalului. Adică tot ce se face în aceste cabinete, dar şi în blocurile operatorii renovate s-a făcut şi se face ţinând cont de dorinţele specialiştilor spitalului, de nivelul de competenţă pe care-l au fiecare”, a declarat Florin Petrescu.

Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”.

Valoarea totală a proiectului este de 34.506.339,06 lei (8.215.795 euro).

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate cu așteptările sale
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate ...
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că nu va numi pe nimeni la conducerea Rezervei Federale americane (Banca Centrală a SUA n.red.) care nu ar reduce ratele dobânzilor de la......
Ministerul Sănătății lucrează la o ordonanță de urgență prin care vor penalizați medicii de la stat care pleacă în timpul programului pentru a lucra la privat
Ministerul Sănătății lucrează la o ordonanță de urgență prin care vor penalizați medicii de la stat care pleacă ...
Ministerul Sănătăţii pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită inclusiv desfacerea contractului de muncă ...
Clubul francez de fotbal Olympique Lyon a ajuns la un acord cu UEFA pentru a putea juca în Europa League, după ce a primit o amendă de 12,5 milioane de euro. Trebuie să mai îndeplinească însă o condiție
Clubul francez de fotbal Olympique Lyon a ajuns la un acord cu UEFA pentru a putea juca în Europa League, după ce a primit ...
Retrogradat administrativ în Ligue 2 de către Direcţia Naţională de Control a Gestiunii (DNCG), marţi, clubul Olympique ...
Iranul anunță că este dispus să reînceapă negocierile cu SUA, dacă Trump își moderează discursul față de ayatollahul Khamenei
Iranul anunță că este dispus să reînceapă negocierile cu SUA, dacă Trump își moderează discursul față de ayatollahul ...
Iranul este fundamental dispus să reia tratativele nucleare cu Statle Unite ale Americii a scris în reţeaua X ministrul ...