Spectral Mobilă a inaugurat la Suceava al cincilea magazin din acest an

Spectral Mobilă SA a inaugurat pe 14 iulie, în Suceava, al 23-lea magazin al său din România, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - J, 14 iul. 2022, 17:05
Spectral Mobilă a inaugurat la Suceava al cincilea magazin din acest an

Noua locație va fi administrată în sistem de franciză.

Magazinul deschis pe Calea Unirii nr. 27D, în centrul comercial eGros va funcționa sub brandul Spectral Mobilă și va comercializa toate produsele fabricate de companie.

“Suntem bucuroși că am reușit să deschidem un nou magazin Spectral Mobilă într-un alt oraș important din zona Moldovei, fiind deja prezenți în Iași, Galați, Bacău sau Focșani. Continuăm investițiile în extinderea rețelei de magazine Spectral Mobilă în toată țara chiar dacă nu este cel mai favorabil moment din cauza creșterilor uriașe de prețuri la toate produsele sau serviciile necesare pentru deschiderea unui nou showroom. Brand-ul nostru este din ce în ce mai cunoscut în rândul românilor și ne dorim să venim cât mai aproape de fiecare dintre ei prin locații fizice, nu doar prin magazinul online”, a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobilă.

Spațiul în care va funcționa magazinul are o suprafață de 350 mp și a necesitat o investiție totală de 150.000 de euro.
Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate printr-o rețea de șapte magazine proprii în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 16 magazine Spectral Mobilă în franciză în Bacău, Baia Mare, Brașov, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Focșani, Iași, Mangalia, Oltenița, Pitești, Săcele, Sebeș, Slatina, Slobozia, Suceava și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară.

De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie ( www.spectral.ro ), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca: eMag.ro, vivre.ro, cel.ro, elefant.ro și esteto.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Apple are cinci modele de iPhone în topul celor mai vândute smartphone-uri în primul trimestru
Apple are cinci modele de iPhone în topul celor mai vândute smartphone-uri în primul trimestru
Apple are cinci modele în topul celor mai bine vândute smartphone-uri din primul trimestru al anului, cu modelul de bază al celei mai noi serii de iPhone pe primul loc, scrie News.ro....
Elon Musk a confirmat plecarea din administrația Donald Trump, unde a condus DOGE
Elon Musk a confirmat plecarea din administrația Donald Trump, unde a condus DOGE
Miliardarul Elon Musk a confirmat miercuri plecarea după cum era prevăzut din administrația Donald Trump, unde a condus ...
Profitul net al sistemului bancar in trimestrul I din 2025 a fost de 3,7 miliarde de lei, în scădere cu 2%
Profitul net al sistemului bancar in trimestrul I din 2025 a fost de 3,7 miliarde de lei, în scădere cu 2%
Sistemul bancar românesc a înregistrat o ușoară scădere a profitului în trimestrul I din 2025. Per total, profitul ...
Organizația producătorilor de legume și asociația producătorilor de legume se opun opririi sistemului național antigrindină
Organizația producătorilor de legume și asociația producătorilor de legume se opun opririi sistemului național antigrindină
Suspendarea Sistemului Național Antigrindină reprezintă o decizie cu efecte grave, care a fost luată fără consultare ...