Speculatorii salvează Bursa de Valori Bucureşti S.A., dar profitul este în cădere liberă

10 08. 2012
bursa_17848500

Afacerile Bursei de Valori Bucureşti (simbol bursier BVB), compania care este listată la cota pieţei omonime pe care o administrează, au fost de 9,95 milioane lei, în scădere cu 9%, faţă de Semestrul 1 din 2011.

Oficialii BVB acuză faptul că tranzacţiile cu Fondul Proprietatea nu s-au mai ridicat la acelaşi nivel ca anul trecut şi de aceea, comisioanele încasate mnu au mai fost la fel de mari.

De asemeni, s-a înregistrat un declin general al activității de tranzacționare, „determinat de intensificarea îngrijorărilor privind soarta zonei Euro“.

Piața produselor structurate, în schimb, a înregistrat cel mai bun trimestru de la lansarea acestui segment, valoarea de tranzacționare fiind triplă față de trimestrul doi din 2011. Venituri mai mari, în medie cu 20%, au fost obținute din activitatea de vânzare de date și menținerea la tranzacționare a emitenților.

Produsele structurate sunt instrumetne derivate de la  acţiuni şi de la cotaţii de mărfuri, care pariază oppe evoluţia viitoare ale acestora.

Oficialii BVB se laudă cu reducerea cheltuielilor operaționale cu mai mult de 12%, care „a permis înregistrarea unei creșteri de 37% a profitului operațional până la valoarea de 1,73 milioane de lei în trimestrul doi din 2012 față de același interval al anului trecut de 1,26 milioane de lei.

Scăderea cheltuielilor operaționale ar fi fost determinată de diminuarea cheltuielilor de personal, care au „cea mai mare pondere în total“.

S-au mai redus şi cheltuielile pentru activități de promovare, care erau şi aşa cvasi inexistente, sau ineficace.

Totuşi, „marja profitului operațional s-a îmbunătățit la 35% în trimestrul doi din 2012, față de 27% în același trimestru din 2011“, se spune înraportul trimis de BVB pieţei.

BVB a mai beneficiat şi de dividendele de peste 4 ori mai mici încasate de la Depozitarul Central, al cărei acţionar principal este. Depozitarul se ocupă cu operaţiunile post tranzacţionare, de compensare, decontare şi înregistrare, şi a  virat Bursei dividende în  valoare de doar 1,88 milioane de lei în trimestrul doi din 2012.

„Dividendele de anul trecut (de la Depozitar, n.r.) au inclus un dividend excepțional aferent anului 2007 și un dividend aferent anului 2010, un an cu rezultate bune, influențate de transferurile cu acțiunile Fondului Proprietatea“, aflat la primuil său an de listare – exlică raportul BVB.

De asemeni, veniturile din diferențe de curs valutar aferente reevaluării investițiilor financiare pe termen scurt și a lichidităților in valută au influențat pozitiv rezultatul financiar.

În fine, oficialii BVB dau vina şi pe „dividendele record plătite de BVB acționarilor începând cu luna iunie 2012, [care] au redus soldul disponibilităților, cu impact negativ asupra veniturilor din dobânzi. Profitul financiar a cumulat 3,67 mil.lei în trimestrul doi, în scădere cu 61% față de al doilea trimestru din 2011, când a fost de 9,52 mil. lei“.

Totuşi, BVB se află în grafic, căci a estimat un profit net de 11,113 milioane lei pentru 2012