Speed Taxi a lansat aplicaţia de comenzi rapide pentru iPhone
La începutul anului a fost lansată aplicaţia pentru telefoanele cu sistem de operare Android. Speed Taxi este prima firmă de taximetrie din România care pune la dispoziţia clienţilor acest nou serviciu pe cele două tipuri de telefoane smart.
Principala inovaţie constă în faptul că locaţia utilizatorului este identificată automat prin sistemul GPS al telefonului sau prin triangulaţie GSM.
Cum se procedează?
- Într-o primă fază este identificată locaţia utilizatorului iar apoi afişată pe harta.În cazul în care se doreşte o masină de taxi într-o locaţie diferită, aceasta poate fi identificată şi modificată cu uşurinţă prin opţiunea drag and drop direct pe harta.
- În pasul următor sunt completate manual celelate detalii ale adresei: numărul străzii, blocul, scara, comentarii. După completarea informaţiilor cerute, comanda este trimisă către dispeceratul Speed Taxi.
- Utilizatorul este informat printr-un mesaj pe ecranul telefonului despre: indicativul maşinii şi timpul de aşteptare până la sosirea acesteia. După caz, acesta poate confirma sau infirma comanda. Utilizatorul este notificat printr-un mesaj de momentul în care masina de taxi a ajuns la destinaţie.
Aplicaţia poate fi downloadată de pe Android Market şi Apple Store. Link-urile directe către aceste locaţii se găsesc pe pagina www.speedtaxi.ro.