Sphera Franchise Group deschide primul restaurant KFC din Sinaia

05 07. 2024
KFC Sinaia DT (3)

Această inaugurare, cea de-a patra din 2024, a implicat o investiție de aproximativ un milion de euro. Poziționarea într-una dintre cele mai vizitate destinații turistice, unde fluxul de vizitatori depășește anual pragul de 200.000, are ca scop consolidarea prezenței KFC în regiuni cheie ale țării.

„Alegerea orașului Sinaia pentru cea de-a cincea unitate KFC din județul Prahova se aliniază obiectivelor noastre de expansiune din acest an, prin valorificarea fluxului turistic constant, precum și a potențialului economic ridicat al regiunii. Dincolo de consolidarea rețelei locale de restaurante, ne bucurăm de fiecare dată când reușim să ajungem mai aproape de clienți, fie în proximitatea locuinței, fie pe traseul călătoriilor lor”, a declarat Marian Gogu, Director General, KFC România.

Noul restaurant, de tip drive thru, este situat în centrul comercial Sinaia Plaza, pe Calea Brașovului, nr. 50-52. Cu o suprafață de 320 mp, unitatea oferă 54 de locuri în interior și 44 de locuri pe terasă și are un design interior optimizat pentru eficientizarea fluxurilor operaționale, prin amplasarea meniurilor digitale în proximitatea kioskurilor de comandă. Programul de funcționare este 08:00-23:45 pentru servirea în restaurant, în timp ce linia de drive thru și serviciul de take-away sunt disponibile 24/7.

Restaurantul KFC DT Sinaia este echipat cu cele mai noi tehnologii, inclusiv ecrane digitale pentru prezentarea interactivă a produselor și ofertelor atât în interiorul unității, cât și pe traseul de drive thru. În plus, unitatea dispune de kioskuri digitale destinate procesului de self-order, oferindu-le clienților posibilitatea de a comanda rapid și ușor.

Restaurantul beneficiază de sistemul free refill pentru băuturi răcoritoare și opțiunile multi-channel, care permit clienților să servească produsele în restaurant, să opteze pentru take-away, să comande în proximitatea locației sau să folosească linia Drive Thru pentru a comanda direct din mașină.

Prin intermediul noii unități, KFC creează 40 de noi locuri de muncă. Angajații beneficiază de un salariu net de peste 3.100 de lei începând cu a treia lună de colaborare, care include salariul de bază, tichete de masă și diverse bonusuri și prime, conform politicii de remunerare a KFC.