Spitalul Monza a cumpărat încă un aparat de RMN pentru care a plătit 1 milion de euro

16 10. 2017
aparat_rmn_56889100

Aparatul de RMN este un model de ultimă generaţie Signa Voyager 1.5 Tesla XT, destinat stabilirii unui diagnostic cât mai corect pentru pacienţii cu patologii din arii precum: cardiologie şi aritmologie, chirurgie cardiacă, pediatrie, neurologie şi neurochirurgie, oncologie, ortopedie şi traumatologie.

„Achiziţionarea celui de-al doilea aparat de rezonanţă magnetică a fost o necesitate pentru Spitalul Monza, întrucât solicitările pacienţilor depășeau numărul programărilor posibile. Astfel, putem asigura tuturor pacienţilor un acces facil pentru examinările RMN, cu un timp de aşteptare mult mai scăzut”, spune Luca Militello, directorul general al spitalului Monza.

Grupul „Policlinico di Monza”, care deţine spitalul Monza, mai are şi zece spitale în Italia.

Citeşte şi: Spitalul Monza, unul dintre cele mai mari spitale private din România, plăteşte medicii debutanţi cu salarii de la 2.000 euro pe lună