Sportul se va relua în Franța începând cu data de 11 mai, respectându-se niște reguli precise de siguranță

Ministrul Sporturilor din Franţa, fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu, a reamintit, sâmbătă, pentru postul de radio France Info că sportul s-ar putea relua începând cu data de 11 mai, dar cu respectarea anumitor reguli, informează cotidianul L'Equipe, citat de Agerpres.
Economica.net - sâm, 02 mai 2020, 12:35
Sportul se va relua în Franța începând cu data de 11 mai, respectându-se niște reguli precise de siguranță

„Sportul se va relua în Franţa începând cu 11 mai, dar cu reguli de distanţare bine stabilite. Practica la club se va putea face, dar în grupuri de mai puţin de 10 persoane, în exterior, cu excepţia sporturilor colective şi de contact. Dar toate asociaţiile, inclusiv cele ale sporturilor colective şi de judo, vor putea propune activităţi, respectând însă distanţarea socială. Lucrăm, de asemenea, la redeschiderea bazelor în funcţie de evoluţia pandemiei”, a spus Mărăcineanu referitor la reluarea activităţii sportive pe 11 mai, prima zi de relaxare a restricţiilor impuse de guvern.

Ministrul francez a făcut referire şi la măsurile economice luate de la începutul crizei pentru susţinerea sportului amator. „Încă din prima zi, Ministerul Sporturilor a fost alături de asociaţii, cluburi, federaţii şi toate organismele din sectorul sportiv. Ele au putut beneficia de măsuri de drept comun, precum şomaj parţial, cu posibilitatea de a accede la împrumutul garantat de Stat. Sportul, la fel ca şi cultura, va continua să beneficieze de un fond de susţinere pentru a face faţă revenirii progresive, întrucât nu vor exista evenimente până cel puţin în luna august”.

Premierul francez Edouard Philippe a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că sezonul 2019-2020 în sporturile profesioniste, mai ales cel de fotbal, nu va putea fi reluat.

„Pentru a oferi vizibilitate organizatorilor de evenimente, vreau să precizez că marile manifestaţii sportive (…), toate evenimentele ce reunesc peste 5.000 de participanţi şi fac astfel obiectul unei declaraţii la prefectură şi trebuie astfel organizate cu mult timp înainte, nu se vor putea desfăşura înainte de luna septembrie”, a declarat Philippe în faţa deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor grupului Rompetrol, Petromidia și Vega își va crește exporturile de carburanți în acest an. Piața internă rămâne însă prioritară....
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare ...
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările ...
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...