Sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică la funcţionarii publici a fost eliminat – Camera Deputaţilor

Economica.net
25 04. 2017
bugetari_577889_76108900

Deputaţii au reexaminat în acest sens legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din noiembrie 2016.

Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvernul Cioloş pe motiv că acest spor de 50% ar fi ‘o măsură cu caracter discriminatoriu faţă de personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, care va crea premisele unor solicitări similare’ şi acordarea lui nu este justificată.

Comisiile de specialitate pentru muncă, administraţie publică şi juridică au propus eliminarea acestei prevederi pe motiv că ‘legea 188/1999 stabileşte statutul profesional al funcţionarilor publici, cu aplicabilitate generală şi există o lege cadru prin care este stabilită salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv acordarea unor sporuri la salariile de bază’. ‘Acordarea unei astfel de măsuri ar crea discriminări faţă de alte categorii profesionale plătite din fonduri publice, pentru care s-ar justifica un astfel de spor’, motivează comisiile eliminarea prevederii.

Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.