Sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariu pentru funcţionarii publici, adoptat de Senat
Plenul şi-a însuşit practic amendamentul propus de Comisia de constituţionalitate a Senatului care a fost sesizată pentru raport în cazul acestui act normativ.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iniţiată de parlamentari UDMR în 2015 şi adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional în 2016, a fost reexaminată de Senat ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a unor prevederi din actul normativ analizat.
‘Legea contestată încalcă art 16 alin 1 şi art 138 alin 5 din Constituţie cu referire la acordarea sporului pentru risc de 50% în privinţa personalului Agenţiei Naţionale a Fucţionarilor Publici, inclusiv demnitarii, spor care se aplică la salariu de bază lunar, face parte din acesta şi constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. (…) Acest spor este un drept salarial nou faţă de cele reglementate prin Legea/cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi are caracter discriminatoriu în raport cu personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice’, se arată în decizia CCR.
În forma adoptată iniţial de Parlament de acest spor beneficiau şi demnitarii din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.