Sprijin de 39 de milioane euro din partea UE pentru promovarea produselor agricole

Economica.net
30 10. 2014

Programele, care în marea lor majoritate au o durată de trei ani, sunt prevăzute cu un buget total de 77,4 milioane euro, la care UE contribuie cu 39 de milioane euro. Programele selectate vizează diverse categorii de produse, cum ar fi fructele şi legumele proaspete şi prelucrate, produsele lactate, produsele de calitate superioară (DOP, IGP, STG şi produse ecologice), florile, carnea de calitate superioară şi, de asemenea, în premieră, carnea de oaie, scrie Agerpres.

‘Mă bucur să confirm sprijinul nostru pentru aceste programe de promovare noi, care includ, pentru prima oară, carnea de oaie. Sper că aceste programe vor stimula consumul şi vânzările în această perioadă dificilă. În ultimii cinci ani, UE a devenit un exportator net de produse agroalimentare, iar valoarea exporturilor a crescut mai rapid decât volumul, deoarece consumatorii din alte părţi ale lumii apreciază tradiţiile, standardele de calitate şi gusturile Europei’, a declarat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

În cadrul sistemului de informare şi de promovare, în primul val de selecţie de programe din 2014, serviciile Comisiei au primit, până la data de 15 iunie 2014, 43 de propuneri de programe care vizau atât piaţa internă, cât şi ţări terţe. După evaluare, 27 de programe au fost alese pentru cofinanţare, dintre care 21 vizează piaţa internă, iar şase vizează ţări terţe. România nu este prezentă în niciunul din 27 de programe selectate, în timp ce Polonia are patru programe, iar Bulgaria unul.

În plus, două dintre programele acceptate sunt aşa-zise programe multinaţionale, prezentate de organizaţii care sunt situate în state membre diferite şi care derulează împreună o campanie de promovare. În contextul reformei politicii de promovare, în privinţa căreia s-a ajuns recent la un acord, campaniile de promovare de acest tip vor fi şi mai puternic încurajate.