SRI: patru spitale afectate de ransomware-ul BadRabbit 4. Pentru oprirea acestuia e suficientă instalarea oricărui antivirus

Economica.net
20 06. 2019
cyber_security_1805246_06199600
”Din datele pe care le deţinem până acum, urmare a semnalărilor primite de CERT-RO la numărul special 1911 şi transmise mai departe către Centrul Naţional Cyberint, am constatat că sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit 4 spitale: „Victor Babeş” – Bucureşti, Huşi, Dorohoi şi Cărbuneşti”, precizează SRI, potrivit Agerpres. 

Potrivit sursei citate, o echipă a Centrului Naţional Cyberint a mers la Spitalul ”Victor Babeş” pentru a analiza situaţia. 

”O echipă a CNC a plecat la „Victor Babeş” pentru a analiza situaţia şi a ridica artefactele care ne permit să înţelegem cum are loc infecţia şi ce măsuri trebuie luate pentru a o opri. Din analizele preliminare efectuate reiese faptul că pentru oprirea infecţiei este suficientă instalarea oricărui produs antivirus recunoscut în domeniu. Cel mai probabil, infecţia se bazează pe inginerie socială (păcălirea utilizatorului), şi nu pe exploatarea unei vulnerabilităţi (slăbiciuni) a sistemului. Ransomware-ul nu este de mare complexitate, fiind detectabil de care orice produs antivirus clasic”, mai precizează SRI.